Principala chestiune viza natura partidului revoluţionar: o avangarda conspirativa şi foarte unita care manifesta toleranţa zero pentru dialog intern şi dezbateri, şi care era ferm dedicata ţelurilor sale—în contrast cu versiunea moderata (a menşevicilor) care promova o perspectiva mai relaxata cu privire la adeziunea în partid şi activismul de masa.
Leninismul a fost de la bun început o doctrina mesianica, voluntarista şi (autointitulat) elitista. Partidul bolşevic era tot atât de intolerant şi autoritar ca organizaţie precum era fondatorul sau (Lenin) ca personalitate. Putem spune ca Lenin a inventat primul partid totalitar, în fapt o secta mânata de o ideologie pentru care loialitatea faţa de cuvintele rostite de Lider reprezenta criteriul esenţial întru stabilirea adevarului. Acesta a fost partidul logocratic care, în octombrie 1917, rasturna guvernul legal şi instaura prin puci primul regim totalitar din istorie.
Principalele trasaturi ale totalitarismului (sistem monopartid, propaganda, poliţie secreta, economie centralizata, cenzura, etc.) s-au conturat sub guvernarea lui Lenin şi au fost exacerbate sub Stalin. Sunt de acord cu Victor Sebestyen ca Lenin a fost un dictator revoluţionar sui generis şi ca au existat diferenţe semnificative între el şi Koba. Dar, aşa cum subliniaza şi biograful britanic—şi facând acest lucru îşi înscrie excelenta analiza într-o tradiţie care îi mai include pe Raymond Aron, Leonard Schapiro, Adam Ulam, Boris Souvarine, Leszek KoÅ‚akowski sau Alexandr Iakovlev—, aceste diferenţe erau mai degraba de natura psihologica, nu ideologica sau politica. În universul bolşevic, aşa cum memorabil observa şi Arthur Koestler, Partidul reprezinta infinitul, în vreme ce individul este doar un zero, o ficţiune gramaticala...
A funcţionat o vreme iluzia ca Lenin nu era direct implicat în teroare, ca artizanii ar fi fost Grigori Zinoviev, Iakov Sverdlov, Felix Dzerjinski şi aşa mai departe. Dar, o ştim prea bine astazi (şi în chip irefutabil), Lenin a dat personal ordine de execuţii şi a patronat cu o morbida ardoare întemeierea unui regim criminal. Altfel spus: fara Lenin, fenomenul Stalin nu ar fi fost posibil.
Discutam adesea asupra semnificaţiilor profunde ale bolşevismului, ne concentram asupra avatarurilor acestui fenomen politic, intelectual, economic, social, ba chiar şi civilizaţional. Subliniez toate aceste lucruri pentru ca Lenin nu a condus doar o revoluţie care a schimbat lumea, ci a fost fondatorul unui sistem politic cu adevarat nou—al sovietismului ca proiect civilizaţional, ca Mare Experiment, ca aventura fara precedent pentru a provoca acea ruptura apocaliptica pe care Marx o numea saltul din imperiul necesitaţii în acela al libertaţii. O biografie a lui V. I. Lenin înseamna de fapt una a unicului sau copil. Adica a partidului bolşevic. Din acest punct de vedere, rolul lui Lenin nu mi se pare deloc echivoc: a ştiut mereu ce vrea şi a obţinut ceea ce şi-a propus. Tocmai din acest motiv afirm în cartea mea Diavolul în istorie, aparuta şi în româneşte la editura Humanitas în 2013 în traducerea lui Marius Stan, ca secolul XX a fost secolul lui Lenin...
Sursa: Europalibera.org
