Pentru comunism, grupul mesianic, Mantuitorul, este proletariatul, clasa muncitoare industriala, grupul mitic si fetisizat al oamenilor puternici, inocenti, onesti, suferinzi, dar gloriosi, care sunt presupus inrobiti de lumea capitalista si al caror drept este acela de a se bucura de Raiul pe Pamant.
Comunismul se deda agendei totalitare, masacrând pe foarte mulţi şi amuţindu-i pe toţi, pentru ca este marcat de convingerea ferma a aducerii muncitorilor în imperiul libertaţii, salvându-i astfel de precaritate, durere şi alienare.
Cât despre alte ideologii care se amesteca adesea în concepţiile populare despre comunism, trebuie spus ca adevaratul socialism este ideea unei strategii evolutive pe drumul catre o societate mai echitabila. Şi n-ar trebui sa existe nici varsare de sânge, nici opresiune, pentru ca socialismul nu-i va opri niciodata şi nici nu-i va condamna pe oamenii care vorbesc sau protesteaza împotriva lui. Cei care o fac, nu sunt socialişti democratici. Ei sunt proto-leninişti. Aceasta este o cu totul alta poveste.
Cei mai buni socialişti sunt anti-comunişti şi anti-fascişti. Socialismul este despre libertate şi egalitate, nu doar lupta de clasa şi razbunare sociala. Sa ne gândim la social-democraţii germani din Germania anului 1932, care luptau simultan împotriva partidului comunist stalinist şi a naziştilor.
Comunismul reprezinta o prefacere apocaliptica menita sa suprime burghezia ca clasa şi proprietatea privata ca temelie a relaţiilor sociale şi economice. În cele din urma, statul se va retrage - spun ei (deşi comuniştii n-au putut explica vreodata cum anume şi de ce se va întâmpla acest lucru). Este vorba, aşa cum a spus-o chiar Friedrich Engels, de saltul din tarâmul necesitaţii în cel al libertaţii.
Este pe atât de vag pe cât este de încrezator şi pasionat. Pentru parinţii fondatori, tarâmul ori regatul necesitaţii are nevoie de tehnologie moderna. Marxismul originar anticipeaza ca Revoluţia va izbucni în Germania şi Marea Britanie, cele doua ţari industrializate (la începutul secolului XX). Vorbim, aşadar, de locul în care şi-au imaginat ca Revoluţia devine posibila pentru ca acolo proletariatul era şi cel mai oprimat, unde „capitalismul” era şi cel mai sever aplicat. Revoluţia solicita un proletariat conştient - adica total oprimat, ştim noi azi -, iar Utopia care rezulta necesita tehnologie pentru a-i susţine acea viziune.
Ceea ce înseamna acest lucru este ca regimul comunist poate aparea doar în Occident, promiţându-le adepţilor sai ca va aduce Utopia - acolo unde toata lumea poate sa aiba mai multe slujbe de-a lungul unei zile, doar pentru câteva ore, şi totuşi sa aiba acces la mâncarea şi bunurile pe care le doreşte.
Un imperativ moral justifica Revoluţia, care pretinde sa puna capat suferinţei clasei muncitoare. Un imperativ ştiinţific sanctifica, de asemenea, aceeaşi clasa, în sensul ca Revoluţia este un fenomen natural care se va produce indiferent de ceea ce decid sa faca oamenii.
Pâna acum, în istorie, fiecare epoca a fost una a luptei de clasa, unde o clasa a înrobit-o pe alta, pâna când sclavii s-au razvratit cu succes. Dupa care, era urmatoare începe mereu prin înrobirea celor inferiori de catre foştii sclavi, repetându-se astfel un mare cerc vicios.
