17:31, 23 Aprilie 2018
, PRO TV

Dupa 11 zile de proteste masive in Armenia, fostul presedinte, numit saptamana trecuta in functia de premier, a anuntat ca isi da demisia - VIDEO


Dupa 11 zile de proteste masive in Armenia, fostul presedinte, numit saptamana trecuta in functia de premier, a anuntat ca isi da demisia. Intre timp, liderul opozitiei care a scos multimea in strada a fost eliberat dupa ce ieri a fost retinut impreuna cu alte 300 de persoane. Astazi, protestatarii au fost sustinuti de militari din armata si studenti.


 

Prinsi intr-un cordon, studentii de la universitatea armeana de medicina au marsuluit pe strazile Erevanului, alaturi de ceilalti manifestanti. Mai mult, astazi protestatarilor li s-a alaturat si un grup de militari, informatia fiind confirmata de oficiali din armata. 

 

Totusi, ministerul apararii de acolo a declarat ca militarii care au facut asta, vor fi pedepsiti pentru samovolnicie. Potrivit televiziunilor locale, in timpul protestului de ieri, la care au participat peste 160 de mii de oameni, au fost retinuti 277 de manifestanti.

 

Tot ieri, oamenii legii au anuntat ca liderul opozitiei, Nikol Pashinyan si alti doi parlamentari au fost luati cu forta de la un miting, insa au dezmintit ca cei trei ar fi fost arestati.

 

Comunicatul politiei a fost publicat la scurt timp dupa ce Nikol Pashinyan s-a intalnit, in cadrul unei dezbateri televizate, cu Serj Sargsyan, care a plecat de la intalnire dupa ce i-a acuzat pe oponenti ca incearca sa santajeze autoritatile.

 

“-O fractiune care a obtinut doar 7,8 procente din numarul total de voturi in parlament, nu are dreptul sa vorbeasca din numele a jumatate din populatie. Daca tu nu accepti cerintele legitime ale statului, atunci la revedere.-La revedere, la revedere.-Faceti-va concluziile!” 

 

 Unul dintre liderii protestatarilor a scris ulterior pe pagina sa de Facebook ca a fost retinut ilegal impreuna cu Pashinyan, cu un alt politician din opozitie, dar si cu numerosi manifestanti.

 

Astazi, acestia au fost eliberati. Tot astazi, a cedat presiunilor si Serj Sarkisian, care a anuntat ca demisioneaza din functie. Ce se va intampla mai departe, deocamdata nu se stie. Astazi se implinesc 11 zile de cand localnicii protesteaza, blocand numeroase strazi, impotriva numirii in functia de premier a lui Serj Sargsyan.

 

“Chiar nu vezi ca poporul nu te vrea? Pleaca!”

 

 Mii de persoane de vinerea trecuta la apelul deputatului si lider al opozitiei Nikol Pashinyan, care a proclamat inceputul unei revolutii de catifea in Armenia si a cerut o campanie nationala de nesupunere civica.

 

Protestatarii il acuza pe Serj Sargsyan, care si-a incheiat cel de-al doilea si ultimul mandat prezidential, ca vrea sa ramana la putere pe viata, dupa ce a fost ales marti in functia de prim-ministru de catre deputati. Inainte de asta, Constitutia a fost modificata, iar prerogative esentiale ale puterii au fost transferate premierului. 

Alte ştiri despre: