09:14, 4 Decembrie 2018
, PRO TV

Angela Merkel “a trisat” la intalnirea cu premierul Australiei. Gestul care a dat-o de gol - FOTO


Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a fost surprinsa la intalnirea cu premierul Australiei, Scott Morrison, citindu-i acestuia CV-ul. Intalnirea dintre cei doi a avut loc in timpul summitului G20 de la Buenos Aires.




Fotografii au surprins-o pe şefa Executivului german în timp ce răsfoia o notă informativă despre şeful guvernului australian, în timpul primei lor întâlniri oficiale.


Gestul i-a nemulţumit pe cetăţenii australieni, în ciuda faptului că Guvernul a reacţionat menţionând că nu este nicidecum “un incident jenant”.

“Fără îndoială că asistenţii şi consilierii cancelarului Germaniei au vrut doar să se asigure că Angela Merkel este foarte bine pregătită înainte de întâlnrea cu Scott Morrison”, a declarat ministrul australian al Comerţului, Simon Birmingham.

 

În ciuda faptului că membrii cabinetului lui Morrisson s-au amuzat, cetăţenii nu sunt foarte încântaţi de gestul oficialului german.

 

Summit G20 dominat de subiecte pe cât de sensibile, pe atât de controversate şi tensiuni „palpabile” între participanţi s-a încheiat, duminică, în capitala Argentinei, Buenos Aires.

 

Angela Merkel a sosit la Buenos Aires hotărâtă să discute cu Vladimir Putin despre incidentul din strâmtoarea Kerci. Cancelarul a primit explicaţiile „cu calm”, după cum a spus Putin, însă pare că nu s-a lăsat convinsă.

 

Angela Merkel, cancelarul Germaniei: „Vreau să fie foarte clar că libera navigaţie în Marea Azov trebuie să fie garantată pentru coasta şi oraşele ucrainene. Există un tratat despre asta din 2003. Rusia trebuie să-i respecte prevederile.”

 

 Subiectul i-a prilejuit lui Putin o „demonstraţie” mai puţin obişnuită, în timpul întâlnirii cu Emmanuel Macron. Pentru a-l convinge pe preşedintele francez de corectitudinea deciziei de a sechestra cele trei nave ucrainene, liderul rus a luat o foaie şi a desenat poziţiile navelor, după cum au povestit consilierii preşedintelui francez.

Alte ştiri despre: