13:56, 24 Iunie 2018
, PRO TV

Alegeri in Turcia. 6 persoane au fost arestate, pentru ca l-ar fi insultat pe Erdogan


Turcia isi alege astazi presedintele si Parlamentul, intr-un vot care va decide viitorul politic al lui Recep Tayyp Erdogan.


 

 La aceste alegeri, turcii votează atât pentru preşedinte, cât şi pentru deputatul de circumscripţie, introducând două buletine într-un singur plic.

 

Preşedintele este ales prin sufragiu universal direct. Dacă niciunul din candidaţi nu va obţine duminică peste 50% din voturi, un al doilea tur va avea loc pe 8 iulie.

 

Forţele de securitate sunt autorizate să intre în secţii dacă sunt chemate de un cetăţean, un observator sau un responsabil, în caz de incidente.

 

Cotidianul turc Hurriyet anunţă că 6 persoane au fost arestate cu o zi înainte de scrutinul electoral, respectiv pe 23 iunie, pentru că l-ar fi insultat pe preşedintele Recep Erdogan în timp ce se aflau într-un parc de distracţii.

 

Persoanele acuzate sunt susţinători ai partidului de opoziţie Partidul Republican al Poporului şi l-ar fi jignit pe Erdogan după ce ”au consumat alcool” - chiar înainte să participe la un miting electoral organizat de principalul rival politic al lui Erdogan, Muharrem İnce.

 

Cele aproape 181.000 de secţii de vot s-au deschis la ora 08.00 (05.00 GMT) şi se vor închide la 17.00 (14.00 GMT).

 

Serhat Guvenc, profesor Universitatea Kadir Has: “Spre deosebire de precedentele două scrutine, electoratul are griji economice tot mai apăsate. Acesta este şi motivul pentru care actuala coaliţie de guvernământ a urgentat organizarea alegerilor: vrea reînnoirea mandatului şi tranziţia de la un regim parlamentar la un fel de regim prezidenţial.”

 

 De câteva luni, lira turcească e în cădere liberă, inflaţia a depăşit 10%, iar deficitul de cot curent creşte în continuu.

 

În plus, Erdogan n-a anticipat elanul neaşteptat prins de opoziţia hotărâtă să înlăture un lider acuzat de derive autoritare şi islamiste.

 

Miting de proporţii al principalului contracandidat al lui Erdogan în Turcia GettyErdogan - surprins de uniunea neaşteptată a partidelor de opoziţie.

 

Sigur pe el, după ce a câştigat toate alegerile din ultimii 15 ani, Erdogan a convocat scrutinul anticipat pentru a beneficia de prerogativele sporite conferite de noua Constituţie.

 

S-a trezit însă cu o concurenţă mai serioasă decât se aştepta şi riscă să nu câştige din primul tur, cum şi-ar fi dorit. E un scrutin desfăşurat în regim de stare de urgenţă, declarat după tentativa de lovitură de stat din 2016.

 

La ultimul miting de campanie, Recep Tayyp Erdogan le-a vorbit susţinătorilor lui despre spitalele şi drumurile construite. În vârstă de 64 de ani, Erdogan e la putere de 15 ani ca premier şi apoi preşedinte şi e obişnuit să câştige alegerile.

 

Pe cele parlamentare şi prezidenţiale de azi l-a convocat cu un an şi jumătate înainte de termen, în speranţa de a dezarma opoziţia.

 

El a trebuit să înfrunte în campanie o uniune neaşteptată a partidelor de opoziţie şi un concurent social-democrat, Muharrem Ince, capabil să rivalizeze cu el.

 

Muharrem Ince, candidatul CHP: “Când voi fi preşedinte, voi ridica starea de urgenţă în 48 de ore. Banca Centrală şi consiliul ei director vor fi autonome.”

 

 Erdogan riscă să nu câştige din primul tur, iar în al doilea, Ince s-ar putea dovedi cel mai serios adversar pe care l-a întâlnit vreodată.

 

Sinan Ulgen, Centrul pentru Studii Economice si de Politica Externă: “Cel mai probabil câştigător e Erdogan, dar nu mai e absolut cert, ca la alegerile din trecut. În schimb, în privinţa Parlamentului, opoziţia pare să aibă cele mai mari şanse de a câştiga majoritatea. De aici reiese scenariul în care preşedintele reales Erdogan n-ar mai controla Parlamentul. Cu alte cuvinte, o stare de lucruri cu totul schimbată, o coabitare pe care Turcia n-a mai experimentat-o.”

 

 Printre contracandidaţii lui Erdogan se numără şi unul care a făcut campanie din închisoare. Selahattin Demirtas, candidatul partidului prokurd HDP este închis din noiembrie 2016 pentru activităţi teroriste.

 

Televiziunea naţională i-a difuzat un discurs de 10 minute înregistrat în închisoare.

 

O altă surpriză a acestei campanii a fost Meral Akşener, prima femeie ministru de interne a Turciei în anii 90, care şi-a părăsit partidul naţionalist-conservator pentru că s-a aliat cu Erdogan.

 

Şase candidaţi sunt în cursa prezidenţială: actualul şef al statului, Recep Tayyip Erdogan (AKP), Muharrem Ince (CHP), Meral Aksener (Iyi Parti), Selahattin Demirtas (HDP), aflat în spatele gratiilor, Temel Karamollaoglu (SP) şi Dogu Perinçek (VP).

 

Pentru alegerile legislative au fost formate două alianţe. Prima, Alianţa Poporului, grupează Partidul Justiţiei şi Dezoltării (AKP, la putere) şi Partidul Acţiunea Naţionalistă (MHP). Partidul Marii Uniuni (BBP) prezintă candidaţi pe listele AKP.

 

A doua, Alianţa Naţiunii, este formată din Partidul Republican al Poporului (CHP, social-democrat), Partidul Bun (Iyi Parti, dreapta naţionalistă) şi Partidul Fericirii (Saadet, conservator).

 

Partidul Democratic al Popoarelor (HDP, prokurd), Hüda-Par (islamist kurd) şi Partidul Patriotic (VP) se prezintă singure.

Alte ştiri despre: