16:24, 11 Ianuarie 2018
, PRO TV

Vladimir Tismaneanu: Regretele lui Putin si nostalgia bolsevismului


Pentru Vladimir Putin (65 de ani), ca si pentru Ghenadi Ziuganov (73 de ani), pana recent conducatorul PC al Federatiei Ruse, ori pentru Vladimir Jirinovski (71 de ani), liderul demagogic al unui partid numit antifrastic „liberal democrat”, ori pentru national-bolsevicii grupati in jurul lui Eduard Limonov (74 de ani), disparitia URSS in decembrie 1991 a reprezentat o tragedie de proportii cosmice, scrie Vladimir Tismaneanu pe blogul sau.


 

Pentru Putin, Uniunea Sovietică a fost „Marea Rusie”, iar destrămarea URSS a reprezentat „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut”. În plus, el l-a acuzat pe ultimul preşedinte sovietic, Mihail Gorbaciov (86 de ani), de faptul că a renunţat la putere în 1991 chiar cu o zi înaintea datei la care era prevăzută semnarea, cu Ucraina, Belarus şi Kazahstan, a acordului pentru constituirea unei noi Uniuni.

 

Este simptomatic faptul că Putin îşi îndreaptă criticile înspre Gorbaciov, dar n-a pomenit nimic despre rolul decisiv al protectorului său de-odinioară, Boris Elţin (1931-2007), în acele evenimente care au schimbat înfăţişarea lumii.

 

Visul internaţionalist marxist a fost de fapt abandonat de Stalin încă din anii ’30. „Socialismul într-o singură ţară”, strategia lui Stalin opusă globalismului revoluţionar al lui Lev Davidovici Troţki cu a sa exaltată celebrare a „revoluţiei permanente”, nu însemna izolaţionism, ci expansionism imperial ori, mai precis, imperialism expansionist.

 

Stalin-Djugaşvili a fost un marxist sui generis, a contopit în a sa Weltanschauung voluntarismul istoric leninist cu obsesiile extremei drepte pravoslavnice (o teză dezvoltată de Robert C. Tucker în volumul al doilea al biografiei pe care i-a dedicat-o lui Stalin, unde scria despre „bolşevismul de extremă dreapta”). Un alt istoric vorbea despre stalinism ca o logodnă între marxism şi magie primitivă.

 

Într-unul din rarele sale momente de luciditate, Lenin a spus că dacă socialismul va învinge într-o ţară mai avansată ca Rusia, primul stat socialist va redeveni unul „înapoiat”, dar de data aceasta din punct de vedere comunist. Declanşată acum 50 de ani, in ianuarie 1968, Primăvara de la Praga a pornit de la această premisă şi a fost zdrobită de tancurile Pactului de la Varşovia. Eforturile lui Gorbaciov de a reveni la un fel de leninism soft au eşuat pentru că teoria era eronată chiar din punctul ei de pornire. Era o utopie care ignora subiectivitatea şi batjocorea statul de drept.

 

Pleca de la ideea, dezvoltată de nihiliştii ruşi ai secolului al XIX-lea, că fiinţa umană este transformabilă prin propagandă, poate fi complet replăsmuită în numele unor scopuri absolute, sacralizate de un grup de ideologi fanatici. Dilema fatală a bolşevismului a fost aceea legată de relaţia dintre scopuri şi mijloace, lucru accentuat, între alţii, de Albert Camus în Omul revoltat.

 

Vladimir Putin este deopotrivă moştenitorul tradiţiei bolşevice în încarnarea ei stalinistă, dar şi al autoritarismului încastrat în istoria etatismului autoritar de tip autocratic. Putinismul este structural opus valorilor proprii mişcării disidente din URSS şi, în primul rând, celor simbolizate de angajamentul democratic al lui Andrei Saharov si al recent dispărutului Valeri Cealidze. În cel mai bun caz, lui Putin drepturile omului îi sunt indiferente.

 

De fapt, le consideră o retorică enervantă şi le detestă. Nu fac parte dintre admiratorii lui Gorbaciov, am scris adeseori despre erorile, amăgirile şi eşecurile sale, dar nu pot să nu constat cât de mult a făcut acesta pentru dezagregarea unui sistem inuman, opresiv, înrădăcinat în violenţă ideologică şi teroare poliţienească. Un sistem pe care Putin şi amicii săi l-au iubit şi pe care îl regretă încă.

Alte ştiri despre: