15:30, 13 Octombrie 2015
, PRO TV

Tudor Cojocariu: “Ce sa faci cand nu poti face nimic?"


Am participat ieri la o dezbatere, care s-a transformat pana la urma intr-o conferinta. Aceasta a fost organizata de Fundatia Universitara a Marii Negre, care devine una dintre cele mai importante organizatii care promoveaza in spatiul public de pe cele doua maluri subiectul relatiilor dintre Romania si RM. Din pacate, chiar daca titlurile acestor evenimente variaza de fiecare data, avand mult sens, chestiunile abordate sunt cam de fiecare data aceleasi. Ce-i drept, uneori updat-ate.


 

 

Si discursurile unor vorbitori tot cam la fel sunt. Nu este neaparat o critica, or daca lucrurile stagneaza, este absolut firesc sa stagneze si dinamica ideilor acelorasi vorbitori. Partea buna a acestui tip de evenimente este ca, de fiecare data, exista un key-speaker si speakeri ”mai putin key”, insa noi, care reusesc sa genereze idei originale. Plus-valoarea evenimentelor este adusa, de cele mai multe ori, anume datorita acestor contributii.

 

De data aceasta, invitatul special a fost Alexandru Tanase, presedinte al Curtii Constitutionale de la Chisinau si totodata fiul regretatului Constantin Tanase. in mod ironic, precedentul eveniment al Fundatiei la care am participat, l-a avut invitat special anume pe marele jurnalist. Acum, iata ca l-am avut in fata noastra pe fiul acestuia; fapt simbolic ce ma duce cu gandul la respectul pe care il merita aceasta familie, pe de o parte, dar si la criza demografica in care ne zbatem de cand ne stim. Mi-am amintit si de prietenii mei de la Chisinau, care imi spun ca pur si simplu nu ai cu cine lucra. Unii au emigrat recent, altii li s-au alaturat familiilor migrate mai demult, pe vremea agrarienilor sau a comunistilor, ceilalti au potential, dar nu mai au chef de nimic, fiind demoralizati de cleptomania si nesimtirea celor de la putere, iar cei din urma, pur si simplu s-au alcoolizat sau s-au schimbat, sub amprenta mediului in care locuiesc, incat, pentru a-i urni de pe loc, ar trebui sa faci cu ei reeducare.

 

Situatia este, cu siguranta, grava. Cel putin in privinta acestui lucru, atat vorbitorii, cat si publicul au fost de acord. si la solutii, in linii mari, au cazut de acord. Fie ca a fost vorba despre un nou ”Pact de la Snagov”, sau de un nou ”Plan Marshall” condus de Romania, ambele pentru RM, toate solutiile  depind, in acest moment, de altii decat de participantii la eveniment. Sa explic de ce. in primul rand, pentru ca cei prezenti, adica cercetatori, coordonatori de proiecte, angajati ai ambasadelor, functionari, jurnalisti, activisti civici si experti in varii domenii, nu pot decat sa ajute populatia RM, respectiv conducerea acesteia. Nici unul dintre noi, insa, nu am putea face lucrurile in locul lor. Oricat ar incerca populatia prutonistreana sa amane momentul in care ar pune mana si ar face, pe bune, ceva, in interes propriu si totodata comun, acel moment a venit demult si sta tot acolo, in mijlocul indiferentei, a ignorantei si al egoismului colectiv.

 

Vad, deseori, republica, atunci cand citesc stirile sau bucati audio-video care reflecta atitudinea moldovenilor, drept un individ burtos si lenes, dar infometat, care, sub influenta betiei de aseara, tot amana momentul in care se va ridica din pat. Iar atunci cand, intr-un final tarziu apropiat de ora pranzului, acesta reuseste sa se repuna pe propriile picioare, constata ca frigiderul ii este gol. si atunci incepe sa-si puna intrebari, sa caute solutii alternative (a se citi necinstite), pentru a-si dobandi cele trebuincioase. Sa fure, sa imprumute, sa insele; sa faca orice pentru a evita sa munceasca. Adica sa intinda mana, in loc sa puna umarul.Privita din aceasta perspectiva, expresia ”schimbarea depinde de fiecare dintre noi” devine o banalitate insultatoare. Cum sa depinda de fiecare dintre noi, daca nici unul dintre noi, participantii la discutie, nu a incalcat nici o lege, nu a furat nici un leu, ci din contra, si-a facut constiincios datoria in activitatea sa si a generat, intr-un fel sau altul, plusvaloare? Sau invers, de ce sa ajungem  sa ne fie noua rusine pentru ca tentativa de stat numita Republica Moldova n-a reusit, timp de 24 de ani, sa genereze elite care sa nu fure si sa nu minta? E adevarat si ca statul suntem noi, iar raspunsul poate fi unul simplu, desi aplicarea acestuia ne-ar da tuturor batai de cap. Pentru ca practicile, neputintele si frustrarile noastre au prins radacini prea puternice pentru a fi scoase. Pur si simplu.

 

Pe langa aceste concluzii pe care le-am desprins, a cata oara, au mai fost cateva idei originale, care merita toata atentia si pe care am face bine sa le intoarcem pe toate partile in anii care vor urma. Prima, ca Romania este singurul partener de dezvoltare al RM, care o va sprijini neconditionat, indiferent de cine se va afla la guvernare. Pentru ca, populatia este una, iar patura suprapusa este alta. Prin urmare, este nevoie doar de adaptarea acestui sprijin la necesitatea societatii si la specificul partenerilor de la guvernare, care primesc sprijinul in numele societatii. Astazi, necesitatile sunt multiple, rotindu-se cumva in jurul educatiei, sanatatii, infrastructurii, resurselor umane si a economiei, in general; iar specificul partenerilor de la guvernare este, asa cum a tot fost, ca acestia fura si mint. Statul roman are obligatia fata de propriii cetateni care isi jertfesc resursele de dragul bunastarii conationalilor lor de peste Prut, sa porneasca de la aceste 2 premise. Mergand mai departe, catre cei care cer Unirea aici si acum, fara a crede neaparat in ea, suntem obligati sa tinem cont de o judecata banal de simpla, dar nu si simplista. Republica Moldova nu se poate apropia de Romania, fara a valorifica sprijinul extern in sensul unor reforme cu adevarat valide. si nu ma refer aici la acel tip de apropiere care reclama o distanta de complezenta superficiala.

 

A doua idee demna de a fi luata in seama, este ca, desi neconditionat, proportia sprijinului public acordat poate si trebuie sa varieze in functie de performantele celui sprijinit. De aceea, anumite conditionari trebuie sa existe, dar sa se bazeze pe nevoia de monitorizare stricta a cheltuielilor. Acest lucru s-ar putea face printr-o Agentie de dezvoltare a RM, subordonata Parlamentului, cu reprezentanti rezidenti la fata locului, oriunde se cheltuiesc bani romanesti.A treia idee tine de schimbarea paradigmei in care functioneaza relatia dintre cele 2 state. Este demult timpul ca stakeholderii moldoveni sa se mai intrebe si cum ar putea sa le genereze interesul investitorilor privati romani, fie acestia cu capital romanesc sau occidental. Trebuie sa iesim din paradigma care zice ca ”Daca sunt buni romani, investitorii vor investi si singuri, de capul lor”. E timpul sa privim lucrurile din perspectiva interesului reciproc si sa ne intrebam de ce ar veni oamenii astia, care, mai mult decat dezvoltarea vecinilor lor, cauta sa faca profit. Sau, sa ne intrebam, cel putin, cum am putea sa le garantam un cadru legislativ favorabil, cum le-am putea stavili avantul functionarilor corupti de la Inspectoratul Fiscal, cum le-am putea asigura o infrastructura decenta si, mai ales, cum ne-am putea pregati mai bine oamenii pe care acesti investitori ar vrea sa-i angajeze. Sunt doar cateva exemple de intrebari, dar eu ma refer aici la o veritabila revolutie de atitudine.Ignorarea acestor lucruri elementare ne va lasa in continuare suspendati, iar societatea va continua sa existe dupa chipul si asemanarea unor politicieni populisti, a unor sefi de institutii demagogi si a unor functionari corupti; ramanand la cheremul norocului, circumstantelor, sau, dupa cum ar zice conspirationistii comozi, la cel al ”marilor puteri”.

 

Sursa: Blogul lui Tudor Cojocariu

Alte ştiri despre: