„Pe Maia Sandu o respect foarte mult. Am lucrat trei ani impreuna la Codul Educatiei, ea fiind ministru, iar eu sef al Comisiei parlamentare pentru educatie. As vrea ca ea sa fie in conducerea PLDM. Ne dorim oameni ca Maia Sandu in randurile formatiunii noastre”, a declarat acesta in cadrul emisiunii „Vineri”, cu Anatol Golea.
In alt context, Chiril Lucinschi a mentionat ca a inceput o „vanatoare” a membrilor formatiunii, iar el a fost amenintat de lideri teritoriali ai Partidului Democrat. „Se duce o lupta fara de precedent cu PLDM. Membrii formatiunii sunt speriati cu dosare penale. E o vanatoare. incearca sa-i acuze cu tot felul de chestii. Personal am fost amenintat de lideri teritoriali ai PD. Ma voi adresa Procuraturii Generale, sa vedem cu ce reactie vor veni”, a dezvaluit deputatul.
Potrivit lui Lucinschi, cei care au pus la cale arestul lui Vlad Filat au mizat pe faptul ca vor distruge repede partidul. „S-a mizat ca dupa arestarea lui Vlad Filat toti ne vom imprastia. Nu va fi asa. Noi vom reforma partidul”.
De asemenea, Lucinschi a mentionat ca saptamana aceasta vor fi puse la cale diferite provocari, pentru a face PLDM sa paraseasca AIE-3: „Noi avem planul nostru de actiuni, plan care e prevazut in Programul de guvernare. Pozitia noastra e transparenta. Asa cum e prevazut in Programul de guvernare, vom cere demisia procurorului general si a directorului CNA. Vrem sa fie organizat un concurs real, transparent de alegere a procurorului si directorului CNA. Suntem de acord ca seful comisiei de concurs sa fie adus de peste hotare, iar in functiile acestea sa fie alesi oameni competenti, oameni integri”.
Deputatul s-a referit si la maniera in care i-a fost ridicata imunitatea lui Vlad Filat, iar ulterior arestat.
„Ilan Sor a fost folosit cu acest autodenunt, pentru a implementa show-ul din Parlament. La acest show au participat Dodon, Ghimpu, Usatii si Lupu. De fapt, Lupu mai putin, e vorba de Andrian Candu. stim ca oamenii vor adevarul despre acest furt al secolului, ca oamenii vor returnarea banilor. Totusi, aflam ca deja nu se mai vorbeste de 250 de milioane de dolari care ar fi fost date de sor lui Filat. Se vorbeste de un milion si acolo nu sunt probe. In acelasi timp, la televizor sunt aratate mape cu documente secrete care au fost gasite acasa la Filat. Poate nu trebuia sa le tina acasa, dar trebuie de luat in calcul ca dansul, in calitate de deputat si mai ales ca membru al Consiliului Suprem de Securitate, are dreptul sa intre in posesia documentelor secrete. Concluzia este ca acest autodenunt al lui Ilan Sor a fost folosit pentru a face spectacol in Parlament si mai mult nimic”, a conchis liberal-democratul.
