18.10.2017

Zeci de oameni au dormit in fata Radei Supreme de la Kiev. Acestia si-au instalat corturi si spun ca nu vor pleca pana cand nu va fi creat un tribunal anticoruptie - VIDEO

Zeci de oameni au dormit noaptea trecuta in fata Radei Supreme de la Kiev. Adunati inca de ieri dimineata in fata parlamentului, acestia si-au instalat corturi si spun ca nu vor pleca pana cand cerintele lor vor fi indeplinite. Printre altele, ei cer crearea unui tribunal anticoruptie. In timpul noptii, au fost altercatii intre demonstranti si scutierii mobilizati sa pazeasca cladirea parlamentului.

Aproape de miezul noptii, politistii au intervenit dupa ce protestatarii au incercat sa doboare un gard instalat in fata Parlamentului. Scutierii au format mai multe cordoane pentru a-i tine departe pe oameni de cladire.

In urma altercatiilor de ieri, cel putin patru persoane au fost ranite. In mijlocul multimii furioase a fost si un deputat din partidul lui Petro Porosenko, care a fost luat la harta. In apararea politicianului a sarit Mihail saakasvili, unul dintre organizatorii protestului.

Daca ziua, la miting au iesit aproape sase mii de oameni, noaptea au ramas doar trei sute. Acestia au instalat corturi, au improvizat o bucatarie si au dormit in fata Radei Supreme. Ei spun ca nu vor pleca, pana cand cerintele le vor fi indeplinite.

”Ridicarea imunitatii parlamentare, modificari ale legislatiei electorale si crearea unui tribunal anticoruptie. Acestea sunt cerintele noastre si vom sta aici pana la victorie.”

Petro Porosenko a trimis deja Radei Supreme un proiect de lege care prevede eliminarea imunitatii parlamentare. Maine acesta ar urma sa fie discutat de parlamentari.