Aceasta este "cea mai mare criza din Europa secolului XXI", a declarat ministrul britanic pentru BBC Radio 4. "Nu este un mod acceptabil de a conduce relatiile internationale, vor fi costuri semnificative pentru aceasta", a adaugat el.
Hague, care se afla la Kiev, a declarat ca Rusia a preluat controlul operational al Crimeei si ca interventiile sale au creat o situatie foarte tensionata si periculoasa.
Tensiunile pareau sa se intensifice duminica în Crimeea între cele doua tabere, chiar daca nu a fost anuntata nicio confruntare în aceasta peninsula rusofona din sudul Ucrainei, care adaposteste flota rusa a Marii Negre.
Duminica seara, o explozie puternica s-a auzit în tot orasul Simferopol, capitala Crimeei, au anuntat jurnalistii AFP. Originea exploziei nu a putut fi stabilita imediat.
Baza militara Perevalne, care adaposteste o unitate de graniceri ucraineni, situata la 20 de kilometri de Simferopol, a fost înconjurata de persoane înarmate cu mitraliere, a constatat AFP. Potrivit Ministerului ucrainean al Apararii, care a estimat numarul lor la 1.000, atacatorii voiau sa constrânga granicerii sa predea armele.
Mai multe zone strategice din peninsula, baze militare, aeroporturi sau cladiri oficiale au facut obiectul unor blocaje ale unor persoane înarmate, a caror uniforma nu poarta niciun semn distinctiv dar pe care observatorii le asimileaza cu soldati rusi.
