03.03.2014

Washingtonul nu va trimite trupe militare in Ucraina. Care este planul SUA

Statele Unite ale Americii nu intentioneaza sa trimita trupe in Ucraina, a declarat luni un oficial de rang inalt din administratia de la Washington pentru agentia de presa rusa RIA Novosti, citata de Agerpres.
Washingtonul nu va trimite trupe militare in Ucraina. Care este planul SUA

Ne concentram acum pe variantele politica, economica si diplomatica. Exista numeroase oportunitati pentru a realiza izolarea si posibile sanctiuni impotriva institutiilor ruse. Obiectivul nostru este de a mentine suveranitatea si integritatea teritoriala a Ucrainei si de a nu permite o escaladare militara', a afirmat interlocutorul agentiei ruse de presa, sub rezerva anonimatului.

'Nu cred ca suntem acum axati pe o interventie militara americana, sub orice forma. Nu cred ca aceasta ar fi o modalitate eficienta de detensionare a situatiei', a mai spus oficialul de la Casa Alba, citat de RIA Novosti.

Secretarul de stat american John Kerry se va deplasa marti, 4 martie, la Kiev, pentru consultari cu guvernul de tranzitie, a anuntat o purtatoare de cuvant a Departamentului de Stat, citata de agentia de presa mentionata.

'El (John Kerry) va evoca masurile pe care le luam in prezent pentru a sprijini Ucraina pe plan politic' si ceea ce intreprindem pentru a-i veni in ajutor, a afirmat aceeasi purtatoare de cuvant.

Intr-un interviu aparut luni in cotidianul economic Kommersant-Ukraina, citat de media ucrainene, ministrul ucrainean de externe Andrei Desita, a estimat ca, in confruntarea cu Rusia, Ucraina ar trebui sa se bazeze doar pe ea insasi si sa activeze instrumentele diplomatiei.

El a mai spus ca, pana sambata seara, Ministerul rus de Externe a evitat orice contact cu diplomatia ucraineana, conform ziarului mentionat. 'Nu am reusit sa vorbesc cu omologul meu Serghei Lavrov, cu toate ca in fiecare zi am trimis o cerere pentru o convorbire telefonica — si joi, si vineri, si sambata', a mai spus Desita.

Autoritatile de la Moscova au pus de la inceput sub semnul intrebarii legitimitatea noilor autoritati ucrainene, care au rezultat, in opinia sa, in urma unei revolte de strada.

Intr-o declaratie oficiala emisa saptamana trecuta, Ministerul rus de Externe califica drept surprinzator faptul ca o serie de politicieni europeni s-au grabit sa sustina anuntul privind organizarea unor alegeri prezidentiale in Ucraina in luna mai, desi acordul din 21 februarie (negociat intre opozitie, presedintele Viktor Ianukovici si europeni) stipuleaza ca acestea ar trebui sa se desfasoare doar dupa incheierea reformei constitutionale, catre luna decembrie.