08.11.2011

Washingtonul limiteaza programul Work and Travel, dupa o serie de plangeri ale studentilor straini

Departamentul de Stat american a decis limitarea programului Work and Travel, dupa o serie de reclamatii formulate de studenti straini, inclusiv romani, privind conditiile de lucru in cadrul acestui proiect.
Washingtonul limiteaza programul Work and Travel, dupa o serie de plangeri ale studentilor straini


Departamentul de Stat a comunicat luni seara ca va limita numarul viitorilor participanti, mentinandu-l la nivelul de anul acesta, de aproximativ 103.000 studenti, informeaza ziarul Philadelphia Inquirer, in editia online. In plus, deocamdata nu vor fi acceptati noi "sponsori" - o referire la companiile care intermediau contractele de recrutare a studentilor. Majoritatea neregulilor au fost atribuite companiilor care recrutau studentii, dat fiind ca acestea nu luau masuri pentru protejarea acestora.


Circa 400 de studenti straini, printre care s-au numarat romani, chinezi, ucraineni si nigerieni angajati la o unitate de ambalare din Palmyra (Pennsylvania), in cadrul programului Work and Travel, au protestat in august, denuntand conditiile de munca si salariile foarte mici.


Ca urmare a protestelor, Departamentul Muncii si Departamentul de Stat american declansasera anchete in legatura cu conditiile de munca de la unitatea de ambalare din Pennsylvania. Una dintre companiile vizate de anchete a fost Hershey, care pana la urma a luat masuri pentru flexibilizarea programului studentilor.