15.12.2011

Voronin, despre propunerile PD si PLDM: PROSTIE si IDIOTISM!

Astfel a comentat liderul PCRM propunerea PLDM facuta liderilor AIE de a semna o anexa la acordul Aliantei prin care s-ar obliga sa nu faca alianta cu comunistii. Totodata, Vladimir Voronin a criticat dur si propunerea lui Marian Lupu ca deputatii sa arate buletinele la iesirea din cabina de vot.
Voronin, despre propunerile PD si PLDM: PROSTIE si IDIOTISM!

"Si in Constitutie si in legea despre alegerea presedintelui este indicat ca votul este secret. E dreptul fiecaruia din noi. Cine a inventat chestia asta ca sa se umble cu demonstrarea buletinelor? Idiotism!", a comentat liderul PCRM.

"Sa semneze cate anexe doresc. Ei le semneaza, le dau inapoi, nu le executa... Nu trebuie nicio anexa, trebuie sa fie deschisa sa stie norodul ce se face in tara. Dupa spatele cui? Oricum aceste anexe ies la suprafata? Care e sensul? Prostii", a declarat liderul opozitiei.

Cat despre negocieri privind alegerea preseditelui, Vladimir Voronin a declarat ca nu a discutat cu niciun reprezentat al AIE. "Nu a venit nimeni, chiar daca au facut declaratii. Nici unicul candidat nu s-a aratat, nici n-a propus niciun fel de discutii la moment", a mai spus Vladimir Voronin.

Totodata, acesta s-a aratat rezervat fata de posibilitatea alegerii presedintelui si participarea la vot a PCRM. Potrivit liderului PCRM acestea vor fi discutate in cadrul plenarei de maine. Vladimir Voronin a evitat sa spuna daca cineva va mai pleca din partid si a spus ca urmeaza sa se discute si asupra continuarii protestelor.