17.11.2015

Vladimir Putin: Statul Islamic este finantat din 40 de tari, inclusiv din state G20

Presedintele rus Vladimir Putin, prezent la summitul G20 din Antalya (Turcia), a declarat luni ca Statul Islamic primeste finantare din 40 de tari, inclusiv din state membre ale Grupului celor mai puternice economii ale lumii.
Vladimir Putin: Statul Islamic este finantat din 40 de tari, inclusiv din state G20


''Am dat exemple, bazate pe datele noastre, privind finantarea de catre persoane fizice a diferitelor grupari ale Statului Islamic. Finantarea, asa cum am stabilit, provine din 40 de state, inclusiv din câteva state ale G20'', a afirmat presedintele Putin la finalul reuniunii din Antalya, potrivit Interfax.


În acelasi timp, liderul de la Kremlin a declarat ca atentatele de vineri de la Paris arata ca Rusia a avut 'dreptate' atunci când a propus organizarea unei coalitii antiteroriste internationale.


'Este absolut necesara' formarea unei coalitii internationale antiteroriste, a afirmat Vladimir Putin, citat de AFP. 'Am vorbit în timpul sesiunii ONU consacrate celor 70 de ani ai organizatiei. Am vorbit exact de acest lucru si evenimentele tragice care au urmat au confirmat faptul ca noi am avut dreptate', a adaugat seful statului rus.


În context, Vladimir Putin a facut apel, implicit la Franta, sa-si revizuiasca pozitia legata de necesitatea plecarii imediate de la putere a presedintelui sirian Bashar al-Assad.


'Franta a facut parte din tarile care au adoptat o pozitie foarte dura în privinta presedintelui Al-Assad. I-am auzit tot timpul pe prietenii nostri francezi ca rezolvarea problemei legate de plecarea presedintelui Al-Assad trebuie sa fie o conditie prealabila pentru schimbari politice. Dar aceasta a protejat Parisul de un atentat terorist? Nu', a afirmat Putin.


'Cred ca nu trebuie sa punem înainte chestiuni care sunt prin natura lor de importanta secundara. Primul lucru pe care trebuie sa-l facem este sa unim eforturile noastre în lupta împotriva terorismului si a organizatiilor teroriste. Si pe aceasta baza trebuie sa se cada de acord asupra unei reforme politice', a subliniat Vladimir Putin.


Presedintele rus, un sustinator al lui Bashar al-Assad, a decis la sfârsitul lunii septembrie lansarea unor operatiuni aeriene în Siria, în sprijinul fortelor regimului de la Damasc care lupta împotriva gruparilor teroriste, în special a Statului Islamic.


SUA, care conduc coalitia internationala ce efectueaza de mai mult de un an lovituri aeriene împotriva gruparii jihadiste din Siria, acuza Moscova ca inteventia sa are de fapt ca scop salvarea regimului Bashar al-Assad.

Sursa: Agerpres