09.12.2013

Vladimir Putin inchide Ria Novosti si Vocea Rusiei si le inlocuieste cu Russia Today

Presedintele Rusiei Vladimir Putin a semnat luni un decret prin care desfiinteaza agentia de stiri Ria Novosti, precum si postul de radio Vocea Rusiei, ambele de stat, inlocuindu-le cu o noua agentie de stiri numita Russia Today, acelasi brand care detine si postul de televiziune cu acelasi nume. Noua agentie va fi condusa de jurnalistul rus Dmitri Kiselev, un cunoscut suustinator al Kremlinului, conform BBC, scrie Gandul.
Vladimir Putin inchide Ria Novosti si Vocea Rusiei si le inlocuieste cu Russia Today

Oficialii de la Kremlin au anuntat astazi ca agentia de stiri a statului este restructurata, din motive economice, urmând sa isi extinda publicul, si ca noua agentie trebuie sa fie mai eficienta si sa foloseasca "mai rational banii publici".

"Rusia cauta o politica independenta si isi apara cu fermitate interesele nationale. Nu este usor sa explici asta lumii, dar putem si trebuie sa facem acest lucru", a spus seful administratiei de la Kremlin.

Pentru multi critici ai puterii de la Kremlin, acest lucru inseamna alt lucru. In timpul administratiei Putin, Ria Novosti a incercat sa produca stiri echilibrate pentru publicul international si cel rusesc. Desi era detinuta de stat, publica si punctele de vedere ale opozitiei si acoperea subiecte dure pentru Kremlin.

Noul sef al agentiei de stat Russia Today este cunoscut pentru punctele de vedere ultra-conservatoare - de exemplu ca homosexualii nu ar trebui sa aiba voie sa doneze sânge sau ca inimile lor ar trebui arse, nu folosite la transplant.

"Miscarea este cea mai recenta dintr-o serie de modificari in peisajul presei din Rusia, care pare sa se indrepte catre un control de stat mai strict, intr-un sector media deja puternic reglementat", scrie RIA Novosti, in stirea in care anunta propria inchidere.

Corespondentul BBc la Moscova spune ca RIA Novosti si-a pastrat echilibrul stirilor pentru ca avea clienti internationali pe care altfel i-ar fi pierdut, o data cu credibilitatea.

Russia Today este un post apropiat Kremlinului, care livreaza stiri cu o inclinare clara catre punctele de vedere oficiale de la Moscova.