Afirmatia liderului de la Kremlin se regaseste in filmul documentar "Ordinea Mondiala", care va fi difuzat duminica de televiziunea rusa.
"De ce este usora Pentru ca nu sicanam pe nimeni si nici nu ne schimbam pozitia", a explicat presedintele rus. "In primul rand, ii intrebam: facem asa sau altfel, sunteti sau nu de acorda In principiu toti raspund afirmativ fata de parametrii fundamentali ai solutiei", a continuat el, in opinia sa Rusia formulandu-si pozitia fata de solutionarea conflictului din Siria pe baza unor criterii comune, relateaza Agerpres.
"Prin urmare, nu trebuie sa sarim dintr-un loc intr-altul, precum un purice care incearca sa se elibereze", a mai spus presedintele rus in documentarul din care cateva secvente au fost publicate sambata.
Rusia a respins constant solicitarea statelor occidentale ca solutionarea conflictului din Siria sa aiba la baza plecarea de la putere a presedintele Bashar al-Assad, Moscova apreciind ca soarta acestuia din urma trebuie decisa numai de sirieni.
Declaratiile lui Putin au aparut la scurt timp dupa ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat in unanimitate o rezolutie privind reluarea in luna ianuarie a negocierilor de pace intre puterea si opozitia din Siria, iar punctul de plecare al acestor discutii va fi foaia de parcurs elaborata de marile puteri cu prilejul reuniunilor din octombrie si noiembrie de la Viena.
Documentul face referire la instalarea un guvern de tranzitie la Damasc in termen de sase luni si alegeri in 18 luni, dar nu mentioneaza nimic despre presedintele al-Assad.
