17.07.2020
Vladimir Cebotari, la In PROfunzime: “Stefan Gatcan a fost batut in Parlament. De ce credeti ca inregistrarile video au disparut?”

Deputatul Pro Moldova, Vladimir Cebotari, afirma ca Stefan Gatcan ar fi fost batut chiar in Parlament, anume din acest motiv inregistrarile de pe camerele de luat vederi au disparut. Deputatul mai spune ca exista si martori. Declaratiile au fost facute in cadrul emisiunii In PROfunzime.

Vladimir CEBOTARI, DEPUTAT PRO MOLDOVA: "Cred ca dumnealui a avut prea multa incredere in moralitatea socialistilor, dar prin constrangere fizica si prin propriul sange a inteles ca moralitate nu exista in PSRM. Gatcan a fost batut pe podeaua din Parlament, de ce credeti ca inregistrarile din Parlament sunt de negasit. El a fost insotit de mai multi deputati intr-un birou, nici nu el a publicat declaratia de plecare. Ni s-a comunicat ca semnatura nici nu ii apartinea lui Gatcan. Au existat si martori la cele produse."

Stefan Gatcan a disparut din spatiul public pe 1 iulie, dupa ce, cu o zi inainte, anunta ca paraseste fractiunea PSRM pentru echipa de la PRO Moldova. Ultimele poze cu el sunt cele in care  apare, discutand cu socialistii, la Parlament. Dupa acea scena, Gatcan nu a mai fost de gasit la telefon. Andrian Candu spune ca el a fost intimidat ca sa plece din tara si ca sa isi depuna mandatul. Toate acestea, in timp ce PSRM afirma ca Gatcan a decis singur sa ia o pauza, dupa ce l-au numit public un tradator corupt, pentru ca ar fi acceptat bani ca sa plece la Pro Moldova.

Ulterior, pe data de 9 iulie, Stefan Gatcan a fost prezent la sedinta Parlamentului, iar documentul prin care Parlamentul trebuia sa ia act de demisia lui Gatcan a fost retras de pe ordinea de zi din 9 iulie a Legislativului. 

Articole din aceeasi categorie