Politia, care a utilizat gaze lacrimogene si grenade asurzitoare împotriva manifestantilor, a arestat 11 persoane, potrivit unei surse din politie. Aproape 20 de persoane au fost ranite, între care circa 12 politisti.
Manifestantii comemorau decesul lui Alexis Grigoropoulos, ucis la vârsta de 15 ani de un politist, la 6 decembrie 2008, o drama care a declansat tulburari urbane inedite în Grecia timp de peste o luna.

Aproximativ 2.000 de persoane, potrivit politiei, participau la mitingul organizat la initiativa unor partide de extrema-stânga si anarhiste, în timp ce presa evalua numarul lor la aproximativ 4.000.
Pe fatada unui palat din piata Syntagma se puteau citi sloganuri ca "Poporul la arme!" sau "Lovitura de stat parlamentara se transforma în revolutie", în timp ce o banderola purta inscriptia "Decembrie 2008, nu vom uita".
În cursul dupa-amiezei, aproape 1.500 de liceeni si studenti, conform politiei, au manifestat de asemenea la Atena pentru acelasi motiv, mici incidente având loc tot în piata Syntagma.
O suta de tineri au aruncat cocteluri Molotov si pietre spre fortele de ordine, care au raspuns cu gaze lacrimogene.
"Bani pentru banci, gloante pentru tineri, la trei ani dupa asasinatul comis de stat", se putea citi pe banderola din fata cortegiului liceenilor.

La Salonic, al doilea oras al Greciei, 400 de liceeni au manifestat. Un grup a avariat masini si a aruncat cu pietre asupa unei cladiri în care se afla un minister, potrivit unei surse din politia locala, care a mentionat arestarea a zece persoane.
Cel care l-a ucis pe Alexis Grigoropoulos, politistul Epaminondas Korkoneas, în vârsta de 38 de ani, a fost condamnat în octombrie 2010 la închisoare pe viata, dupa ce a fost gasit vinovat ca a tras intentionat cu arma asupra victimei.

