Analistul politic Nicolae Chirtoaca, sustine ca suntem martorii unei repozitionari a principalilor jucatori politici, dupa o perioada scurta de vacanta de vara si in ajunul unei toamne, care se anunta a fi fierbinte, din simplul motiv ca sunt mai multe scenarii sau mai multe posibilitati de a depasi criza politica. "In acest sens comunistii nu-si pot permite sa fie in afara contextului politic. In al doilea rand, cred ca aceasta declaratie, facuta de comitetul executiv al formatiunii, da de inteles ca membrii PCRM sunt constienti de situatia precara din tara si, in fond, se vor implica pentru depasirea acestei crize", a declarat Nicolae Chirtoaca.
Expertul se arata sceptic de posibilitatea comunistilor la depasirea crisei politice, din cauza AIE. "In realitate, opozitia nu are posibilitati de a scoate tara din criza, din simplul motiv ca noi avem o coalitie parlamentara, AIE... Premierul Vlad Filat are dreptate, o democratie functionala este de neconceput fara o opozitie constructiva. Comunistii si-au revizuit pozitia, una destul de negativa fata de activitatea actualului parlament, in special nefiind de acord cu rezultatele alegerilor locale generale, iar acum promit ca se vor implica activ de pe pozitiile opozitiei in identificarea unor solutii pentru Moldova", a mai spus analistul.
Reprezentantii PCRM si-au anuntat ieri revenirea in cadrul sedintelor Parlamentului. Desi absenti de aproape 3 luni, deputatii fractiunii sustin ca se intorc la sedinte pentru a pune capat crizei politice care dureaza de doi ani.
