28.06.2012

VIDEO. Explozie la Botanica. Masina unei avocate din Chisinau, aruncata in aer!

Masina unei avocate din capitala a explodat in fata blocului in care aceasta locuieste. Femeia tocmai urcase in masina si pornise motorul cand s-a produs deflagratia. Din fericire, aceasta a scapat cu viata. Politia verifica mai multe versiuni, printre care si un atentat. Genistii au anuntat ca au gasit urme de explozibil sub masina.
VIDEO. Explozie la Botanica. Masina unei avocate din Chisinau, aruncata in aer!

Deflagratia s-a produs la pranz, pe strada Cuza-Voda din sectorul Botanica al capitalei. Avocata Aurica Axenti s-a urcat la volanul masinii sale, parcate in fata blocului si a pornit motorul. In acel moment, s-a auzit o bubuitura si a inceput sa iasa fum din autoturism. 


Martorii spun ca femeia a fost scoasa din autoturism de catre fiul ei, care a auzit zgomotul din apartament si a iesit afara sa vada ce s-a intamplat. Victima a refuzat sa vorbeasca in fata camerelor de luat vederi.


Din fericire, femeia a scapat cu viata. Explozia a avariat partea din spate a masinii. 


La fata locului au venit echipe de politisti si genisti. Acestia din urma au declarat pentru Pro Tv ca au descoprit la fata locului urme de explozibil, insa nu au oferit detalii.

Femeia este de profesie avocat. Potrivit rudelor, anterior aceasta, ar mai fi fost amenintata la telefon.