Potrivit raportului Bancii Mondiale, dupa o recesiune de -2 procente anul trecut, anul acesta economia tarii noastre isi va reveni foarte lent, cu doar jumatate de procent. (0,5%). Abia in 2017 Moldova ar putea inregistra o crestere economica de 4 la suta, care s-ar mentine si in 2018. Cauzele principale ar fi evolutia in agricultura, dar si cresterea moderata a exporturilor.Raportul mai arata ca Uniunea Europeana este principala sursa de remitente pentru tarile din Balcanii de Vest (Albania, Bosnia si Hertegovina, Macedonia, Muntenegru, Serbia) si mai putin pentru Moldova, Armenia sau Georgia.
In Moldova remitentele se ridica pana la 10 la suta din PIB, in Albania ajung 7 la suta, iar in Armenia si Georgia sunt de 2 procente. Remitentele din Rusia cantaresc pana la 62 la suta din totalul transferurilor de peste hotare in Europa de Est. In 2015 remitentele au scazut brusc din cauza recesiunii economice din Rusia si a deprecierii rublei rusesti, care, la randul lor, au generat efecte negative in tarile vecine - Armenia, Tadjikistan, Ucraina sau Moldova, care primesc remitente substantiale din Rusia. Anterior, expertii bancii mondiale spuneau ca motivele situatiei dramatice din economie anul acesta sunt 3: seceta din acest an, care a ruinat agricultura, criza economica din Rusia, Ucraina sau Belarus, dar si politica monetara a Bancii Nationale.
Anterior si FMI si-a revizuit in scadere prognoza pentru 2016, de la 3 procente, pana la 1,5 la suta crestere economica.
