07.09.2011

VIDEO. Ciocniri VIOLENTE in Kiev. Protestatari ARESTATI pentru ca au cerut eliberarea Iuliei Timosenko

Manifestantii au incercat sa instaleze 5 corturi in centrul capitalei, iar politia a intervenit in forta. Corturile au fost demolate, iar protestatarii retinuti.
VIDEO. Ciocniri VIOLENTE in Kiev. Protestatari ARESTATI pentru ca au cerut eliberarea Iuliei Timosenko

Suporterii fostului premier ucrainean, Iulia Timosenko, au instalat ieri cinci corturi noi in fata tribunalului de la Kiev. Fortele de ordine, care si pana acum le cereau manifestantilor sa plece din piata, au intervenit imediat. Politia a demolat corturile si a retinut mai multi demonstranti, care au opus rezistenta. Unii manifestanti s-au plans ca au fost agresati.

Avocatii liderei opozitiei au declarat ca au depus 17 cereri separate de eliberare pe cautiune a Iuliei Timosenko. Un verdict in dosarul fostului premier este asteptat la sfarsitul acestei luni. Iulia Timosenko a fost plasata in arest in luna august. Ea este suspectata ca si-ar fi depasit atributiile de premier in anii 2007-2010. Procurorii o acuza ca nu a acceptat un contract de livrare a gazelor naturale din Rusia la un pret mai mic, iar ulterior tara a fost nevoita sa plateasca mai mult. Acest lucru ar fi prejudiciat bugetul Ucrainei cu milioane de dolari.