28.02.2014

Vicepresedintele Parlamentului European, retinut dupa ce a strigat " Heil Hitler" si i-a facut " nazisti" pe vamesii germani

Eurodeputatul conservator polonez Jacek Protasiewicz, vicepresedinte al Parlamentului European, a fost retinut temporar de politia germana pe aeroportul international din Frankfurt dupa ce a a strigat " Heil Hitler" si a insultat vamesii numindu-i " nazisti", scrie ZdG.
Vicepresedintele Parlamentului European, retinut dupa ce a strigat " Heil Hitler" si i-a facut " nazisti" pe vamesii germani

Aflat in stare avansata de ebrietate, oficialul polonez a intrebat unul dintre vamesi daca a fost „vreodata la Auschwitz”, scrie bzi.ro, citat de Ziarul de Garda.

Pe numele politicianului polonez, in varsta de 46 de ani, a fost formulata o plangere pentru insulte la adresa politiei, potrivit declaratiilor unor surse ale securitatii aeroportului. Eurodeputatul, membru al grupului popularilor europeni (PPE), era intr-o stare avansata de ebrietate si abia se putea tine pe picioare, a declarat un martor cotidianului german Bild.

Incidentului, petrecut marti, s-a sfarsit cu o retinere temporara la sectia de politie din aeroport, Protasiewicz fiind eliberat dupa ce i s-au luat datele de identificare. Intr-o declaratie acordata ulterior unui post de televiziune polonez, el a recunoscut ca a baut doua sticle de vin in timpul zborului de la Varsovia la Frankfurt, dar si-a motivat reactia prin faptul ca s-a considerat maltratat de catre politia germana. El a spus ca a dorit sa reaminteasca autoritatilor germane teroarea ocupatiei naziste in Polonia, scrie bzi.ro.