30.07.2015

Valeriu Strelet: "Vreau o competitie a performantei si a randamentului in Guvern". Ce spune despre furtul secolului

"O buna parte de vina o au Procuratura Generala, CNA si SIS-ul, care trebuie sa supraveghere operatiunile financiare suspecte, care atenteaza la integritatea tarii". Este declaratia prim-ministrului investit, Valeriu Strelet, despre nivelul de culpabilitate a institutiilor statului privind "furtul secolului" din sectorul bancar.
Valeriu Strelet: "Vreau o competitie a performantei si a randamentului in Guvern". Ce spune despre furtul secolului

Intrebat daca a pus conditii partilor coalitiei pentru a deveni prim-ministru, precum a facut-o Maia Sandu, Valeriu Strelet a lasat sa se inteleaga ca nu a pus conditi, dar ca schimbarile din cadrul Bancii Nationale si a Procuraturii Generale necesita a fi realizate: "Am participat la negocieri inca de la inceput. Cunosc atmosfera din alianta, viziunile partilor. Noua redactie a legii cu privire la procuratura este pe ultima suta de metri, dar totodata ridica semne de intrebare. In ultima instanta trebuie sa avem o lege buna, care sa elimine monopolul Prcuraturii si sa garanteze independenta procurorilor. Consider ca se cer schimbari. Si la BNM, si la Procuratura Generala, dar avem nevoie de schimbari sistemice, nu doar sa schimbam un om sau doi".

Intrebat care dintre cele trei partide n-a vrut-o in fruntea Guvernului pe Maia Sandu, Valeriu Strelet a refuzat sa comenteze acest subiect.

"Nu imi doresc ca in Guvern sa fie perpetuata competitia politica. Vreau o competitie a performantei si a randamentului, asa incat membrii cabinetului de ministri sa se intreaca in raportari: "Am facut", "Am realizat"", a spus proaspatul premier investit in cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune Moldova 1.

"Ar trebui sa spunem societatii care este adevarata marime a prejudiciului adus statului. Nu va fi un proces usor, dar contez pe promptitudinea Bancii Nationale, care trebuie sa anunte concurs pentru faza a doua a investigatiilor. Daca BNM va reactiona prompt, putem recupera o parte din bani. Sper sa aducem oamenilor o speranta in viitorul apropiat".

Totusi, prim-ministrul investit considera ca BNM a avut suficiente parghii pentru a nu admite degradarea situatiei pana la punctul la care a ajuns. "O buna parte de vina o au Procuratura Generala, CNA si SIS-ul, care trebuie sa supraveghere operatiunile financiare suspecte, care atenteaza la integritatea tarii."

Intrebat de relatiile bilaterale cu Rusia, Strelet a spus ca e nevoie de o alta abordare intre cele doua state: "Ne dorim la o normalizare a relatiilor cu Federatia Rusa. Ne dorim ridicarea embargourilor, in special la produsele agricole, dar si renuntarea la abordarile selective, cand unor agenti economici li se permite exportul, iar altor nu. Acest lucru genereaza multa coruptie. Nu m-as mira ca principalul intermediar este Dodon, care permament sa lauda ca a reusit sa negocieze ridicarea embargourilor pentru unele firme".

Atunci cand a fost abordat subiectul asa-zisului simbol masonic de pe fatada casei sale, si anume ochiul atotvazator, Valeriu Strelet a tinut sa precizeze ca este un crestin ortodox si nu un mason. "Este un soi de ignoranta si neglijenta a oamenilor care se lasa usor indusi in eroare. Nu este o casa de lux, dar este frumoasa. Ochiul respectiv este ideea fetitei mele, dupa modelul simbolicii ochiului turcesc. Daca e sa analizati mai atent, acest ochi se regaseste si in religia crestina".

Vezi si: Valeriu Strelet In PROfunzime: "In R. Moldova, opinia ca un prim-ministru ar putea rezolva ceva fara suportul partidelor politice, ramane o iluzie"

Sursa foto: captura M1