05.04.2012

VIDEO. Kuzmin pleaca acasa! Ce cuvinte, afara de "la botul calului", a invatat oficialul cat timp a stat in Moldova

Suparat pe presa, care, potrivit lui, i-a denaturat de multe ori mesajul, dar si incantat de ospitalitatea moldoveneasca. Asa pleaca ambasadorul rus din Moldova, la incheierea mandatului. Valeri Kuzmin a invatat si cateva expresii in limba romana in cei aproape cinci ani, cat s-a aflat la Chisinau. Una dintre ele este "la botul calului".
VIDEO. Kuzmin pleaca acasa! Ce cuvinte, afara de "la botul calului", a invatat oficialul cat timp a stat in Moldova

“Eu stiu multe expresii si cuvinte utile. Chiar doua foarte importante. Tinând cont ca noi cu totii stim si pretuim ospitalitatea moldovenilor, o expresie foarte importanta si utila este “la botului calului”. Si daca nu reusesti sa pleci dupa asta din vizita, atunci se ajunge la “Capotul calului”, spune oficialul.

Kuzmin pleaca suparat pe presa, afirmand ca i-a denaturat de multe ori mesajul. “Tu spui o fraza, dar a doua zi sau chiar spre seara apare citatul meu mult mai mare si mi se atribuie ceea ce nu am spus. Întrebi jurnalistii si ei spun ca noi ne-am gândit ca asta ati avut în vedere. Prieteni, asa nu se poate nu este profesionist”, afirma Kuzmin. 

Ambasadorul a vorbit si despre cursul de istorie care, considera el, promoveaza si neadevaruri. “În cursul de istorie a românilor se educa din pacate o relatie ostila fata de Rusia si rusi, fara a exista fapte istorice se schimba mentalitatea. Nu este scris nimic despre Holocaust sau verdictul tribunalului de la Nurnberg”, spune fostul amabasador.

Corpul diplomatic a oferit o petrecere de adio aseara, cu ocazia incheierii misiunii lui Kuzmin. Evenimentul a fost organizat intr-un hotel din capitala si a fost condimentat cu muzica buna si bucate alese. Valerii Kuzmin paraseste Moldova pe 8 aprilie, cu putin timp inainte ca la Chisinau sa ajunga reprezentantul presedintelui rus pentru Transnistria, Dimitrii Rogozin. Kuzmin va fi inlocuit de  Farid Muhametsin, in varsta de 62 de ani, care in prezent este seful Agentiei Federale pentru problemele CSI. Numirea sa este calificata de mai multi experti rusi drept un exil onorabil la pensie, si afirma ca diplomatul nu va crea dificultati, dar nici nu va rezolva probleme.