13.02.2023
Unul dintre cei mai cunoscuti judecatori din Romania, Cristi Danilet, ar accepta un post in sistemul judiciar din Republica Moldova. Ce spune acesta despre functia de ministru al Justitiei

Unul dintre cei mai cunoscuti judecatori din Romania, Cristi Danilet, ar accepta un post in sistemul judiciar din Republica Moldova, insa doar dupa ce isi termina cariera in Romania. Acesta a mai declarat in cadrul emisiunii In Profunzime ca nu va fi noul ministru al Justitiei din tara noastra, asa cum se vehiculeaza in mediul online. 

„Dupa cum vedeti, inca sunt in Romania, nu mi s-a oferit nicio functie in Moldova, in niciun caz nu una politica, dar dupa ce imi termin cariera in Romania, cu sigurata, daca voi avea oportunitatea sa aplic pentru un post in sistemul judiciar din Republica Moldova o voi face”, a declarat Danilet.

Intrebat daca el ar putea fi noul ministru al Justitiei, dupa ce unele surse spun ca Sergiu Litvinenco urmeaza a fi schimbat, Cristi Danilet a negat aceste informatii si spune ca nu el va detine aceasta functie.

„Cu siguranta in sistemul de Justitie din Republica Moldova este nevoie de profesionisti, sunt mai multi colegi din Romania care au inceput sa vina in Moldova, fie fac parte din comisiile de Pre-Vetting, fie sunt consilieri sau diversi experti in proiecte. Marturisesc ca cu INJ din Moldova am o experienta larga. Eu sunt membru formator la Institutul National al Magistraturii din Romania. Asadar, oriunde in sistemul de Justitie daca este nevoie de expertiza mea cu siguranta o voi oferi”, a mai adaugat judecatorul roman.

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 07940050

Articole din aceeasi categorie