12.12.2013

Un nou penitenciar, la periferia capitalei: 39 de milioane de euro imprumut de la Banca Mondiala

O inchisoare moderna, pe bani europeni. Parlamentul a aprobat astazi contractarea unui imprumut in valoare de aproape 40 de milioane de euro, pentru constructia unui penitenciar. Proiectul urmeaza sa fie finalizat pana in 2018. Comunistii s-au aratat nemultumiti de faptul ca imprumutul va trebui restituit din banii cetatenilor.
Un nou penitenciar, la periferia capitalei: 39 de milioane de euro imprumut de la Banca Mondiala

Parlamentul a ratificat astazi Acordul prin care Moldova imprumuta 39 de milioane de euro de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru a construi o puscarie. Viceministrul Justitiei nici nu si-a incheiat bine discursul, ca a si fost asaltat cu intrebari si comentarii acide de catre comunisti.

Inchisoarea urmeaza sa fie construita in locul penitenciarului 13 din capitala, dar se va inalta la Bubuieci, la 9 kilometri de Chisinau. Viceministrul justitiei spune ca o noua puscarie este necesara, intrucat Moldova a platit 180 de mii de euro despagubiri dictate de CEDO, din cauza conditiilor proaste de detentie.


Presa a scris ca puscaria va fi construita dupa modelul unui penitenciar din Soto de Real, de langa Madrid. Inchisoarea va avea o capacitate de 1600 de persoane.