De pe 27 iulie, seful biroului de lupta împotriva traficului de droguri din Directia de urmariri penale al departamentului afacerilor interne de la Tiraspol, locotenent colonelul Ghennadi Kuzmiceov este în arest, fiind banuit ca ar fi agresat o femeie. De pe 28 iulie, Kuzmiceov a intrat în greva foamei pentru a protesta împotriva acuzatiilor care i se aduc.
Avocatul Alexandr Pascari, singurul care are acces la ofiterul retinut, sustine ca desi starea de sanatate a lui Kuzmiciov s-a agravat, abia dupa doua saptamîni de protest, Curtea Suprema de Justitie de la Tiraspol a examinat cererea respingînd-o cu o promptitudine demna de o cauza mai buna. „ Procurorul a avut o pledoarie extrem de laconica dupa care magistratii pret de zece minute fara a motiva au decis sa refuze cererea”, spune Pascari.
Ofiterului de la serviciul antidrog i se încrimineaza agresarea a doua locuitoare din Transnistria, care au depus o plîngere împotriva sa. Avocatul Pascari afirma ca acest temei este absolut insuficient pentru deschiderea unui dosar penal si mai ales cercetarea pîrîtului în stare de arest.
Solicitat de Europa Libera, anchetatorul cazului Adrian Penkovski sustine ca cercetarea lui Kuzmiciov în stare de arest este absolut întemeiata. „Organele de ancheta si-au argumentat pozitiile în judecata, determinînd cauzele prin care izolarea de societate este una necesara. Judecata a sustinut argumentele noastre. A fost emisa decizia de tinere sub arest si Curtea Suprema de Justitie a sustinut aceasta decizie. Multa zarva pe seama acestui caz nu trebuie facut, deoarece este unul fara motive politice”, declara anchetatorul.
Avocatul Pascari, dimpotriva, crede ca motivul real al retinerii ofiterului este de natura politica: bunele relatii ale lui Kuzmiciov cu deputatul Evgheni Sevciuk care are de gînd sa candideze la prezidentialele din Transnistria au adunat nori grei de asupra capului sau. Aceasta explicatie este sustinuta si de analistul Oazu Nantoi. „Este acuzat dupa un articol care nici nu prevede practic starea de arest si în conditiile cînd rudele sale se adreseaza instantelor anticonstitutionale dar ele pastreaza tacerea este vorba de o rafuiala cu o persoana care nu vrea sa fie docila în raport cu gruparea, gasca lui Igor Smirnov”, crede Nantoi.
