"Este un dosar fabricat de la inceput si pana la sfarsit. Nu exista nicio proba ce ar demonstra vinovatia celor patru. Pe tot parcursul procesului, instanta nu a admis niciun demers in interesul condamnatilor. Ei au fost lipsiti de toate drepturile procesuale“, a declarat Constantin Tanase, unul dintre cei doi avocati care au aparat interesele lui Andrei si Valentin Bastovoi.
Avocatul spune ca decizia va fi contestata in cel mai scurt timp. Fostul vicepresedinte al Ascom Grup, Andrei Bastovoi, si fiul acestuia Valentin au fost arestati in iulie 2011, fiind acuzati ca ar fi prejudiciat compania cu 185.000 de dolari. Ulterior au fost eliberati, dar a mai aparut un capat de acuzare: ca ar fi pus la cale asasinarea unui membru al familiei Stati.
Deputat in anii 1990-1994 in primul Parlament al Republicii Moldova, in perioada 2000-2011, Andrei Bastovoi a fost vice-presedinte al companiei Ascom Grup, ce apartine familiei miliardarului Anatol Stati, administrand activitatile grupului din Sudan, Uganda si alte state din Africa.
