03.04.2014

UE si SUA denunta utilizarea de catre Rusia a gazelor naturale ca "arma politica" impotriva Ucrainei

Uniunea Europeana (UE) si Statele Unite au denuntat miercuri utilizarea energiei ca "arma politica sau instrument de agresiune" si au avertizat Rusia cu privire la consecinte economice ale unei politici menite sa destabilizeze Ucraina, noteaza Mediafax.
UE si SUA denunta utilizarea de catre Rusia a gazelor naturale ca "arma politica" impotriva Ucrainei

"Nicio tara nu ar trebui sa utilizeze energia pentru a se opune aspiratiilor popoarelor (...). Nu putem permite ca ea sa fie folosita ca arma politica sau instrument de agresiune", a declarat secretarul american John Kerry intr-un "Consiliu al energiei UE-SUA" la care a participat sefa diplomatiei europene Catherine Ashton.

Rusii joaca un "joc periculos" cu gazele naturale, deoarece "arma se va intoarce impotriva lor" si vor "suporta consecintele", a declarat pentru AFP o sursa apropiata de reuniune, subliniind importanta veniturilor obtinute de catre Moscova din vanzarea gazelor naturale si petrolului.


Intalnirea lui Kerry cu Ashton, la care au asistat comisarul european pentru Energie Gunther Oettinger si adjunctul secretarului american pentru Energie Daniel Poneman, au fost consacrate mijloacelor de a ajuta imediat Ucraina si actiunilor care este necesar sa fie intreprinse cu scopul intreruperii dependentei europenilor de Rusia.

Dificultatile actuale "subliniaza necesitatea asigurarii securitatii energetice nu doar a Ucrainei, ci si a Europei", a insistat Kerry.

"Nu exista riscul intreruperii, imediat, a aprovizionarii via Ucraina, insa problema risca sa devina mai acuta in cateva luni", potrivit unei surse europene implicate in discutii.


Ucraina consuma aproximativ 50 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an. Ea produce 20 de miliarde si cumpara restul de 30 de miliarde de metri cubi de gaze naturale de la Rusia. De asemenea, reteaua sa de gazoducte asigura tranzitul a 65 dintre cele 133 de miliarde de metri cubi de gaze naturale achizitionate de state UE, potrivit unor date ale Comisiei Europene (CE) aferente anului 2013.

"Problema este ca, in prezent, ucrainenii nu mai sunt in masura sa cumpere si recurg la stocuri, cu riscul de a provoca explozia instalatiilor lor, care sunt foarte imbatranite", isi exprima ingrijorarea europenii.

Diversificarea surselor


Decizia Gazprom de a creste incepand de marti pretul platit de Ucraina - de la 270 la 385,5 dolari pentru 1.000 de metri cubi de gaze naturale - sporeste dificultatile tarii. "Gazprom are o abordare politica in privinta preturilor si vizeaza sa destabilizeze Kievul", a acuzat un oficial european.

Companiile ucraineana Naftogaz si rusa Gazprom urmeaza sa negocieze o intelegere care sa permita Ucrainei sa plateasca o datorie de 1,71 miliarde dolari. "Nici nu se pune problema ca noi sa scriem un cec pentru Gazprom", a declarat pentru AFP un oficial european.

Europenii urmeaza sa depuna eforturi in vederea "diversificarii surselor de energie", unei mai bune utilizari a terminalelor pentru gaze lichefiate si finalizarii interconectarii retelelor, in 2016.


Achizitiile lor de la Rusia le acopera 25% din nevoi, iar factura totala este in valoare de 35 de miliarde de euro, adica aproximativ trei miliarde de euro pe luna.

"Europenii nu vor putea sa inlocuiasca aceste livrari de pe o zi pe alta, dar pot, imediat, sa se indrepte catre ceilalti furnizori traditionali ai lor", a declarat o sursa europeana.

Potrivit unor proiectii, la care AFP a avut acces, ei ar putea sa cumpere 20 de miliarde de metri cubi suplimentari de la Norvegia, adica 119,5 in loc de 99,5 miliarde de metri cubi in prezent, si sapte miliarde de metri cubi in plus de la Algeria, adica 32,7 miliarde de metri cubi fata de 25,5 in prezent.

Ei ar putea, de asemenea, sa-si creasca achizitiile de gaze naturale lichefiate de la 47,5 miliarde la 87,5 miliarde de metri cubi, insa acest tip de gaze este mult mai scump.

Decizia Statelor Unite de a introduce pe piata cantitati enorme de gaze de sist ar urma sa contribuie la scaderea pretului gazelor naturale lichefiate si la intrarea acestora in concurenta directa cu gazele naturale rusesti, a subliniat o sursa europeana.

Volumele scoase pe piata, in prezent, de catre Statele Unite "sunt echivalente cu jumatate din fluxul de gaze provenind din Rusia", a declarat un oficial american de rang inalt, subliniind ca exporturile americane catre UE ar putea incepe inca din 2015.