La operatiune au participat sute de politisti, care au intampinat rezistenta din partea demonstrantilor atunci cand au incercat sa distruga baricadele ridicate de acestia.
Protestatarii au scandat 'Rusine!' si 'Vom ramane aici!', in timp ce fortele de ordine incercau din nou sa le distruga baricadele.
Manifestatiile de la Kiev au inceput la finalul lunii noiembrie, dupa ce guvernul ucrainean a anuntat ca suspenda negocierile pentru semnarea Acordului de asociere la UE, cu numai cateva zile inaintea Summitului Parteneriatului Estic de la Vilnius.
In incercarea de a detensiona situatia actuala din tara, presedintele ucrainean Viktor Ianukovici a cerut marti eliberarea demonstrantilor arestati in timpul protestelor si a afirmat ca Ucraina inca este interesata de integrarea in Uniunea Europeana.
Totusi, la scurt timp dupa interventia televizata a sefului statului, unul dintre liderii opozitiei, Arseni Iateniuk, a reiterat revendicarile manifestantilor: destituirea actualului guvern de catre Ianukovici si numirea unui nou executiv care sa fie angajat fata de semnarea unui Acord de asociere la UE, eliberarea tuturor protestatarilor arestati si pedepsirea politistilor care au agresat demonstranti pasnici.
