30.08.2014

Trei fosti presedinti ai Ucrainei sustin aderarea tarii lor la NATO. "Trebuie sa ne aparam pamantul"

Trei fosti presedinti ai Ucrainei, Leonid Kravciuk, Leonid Kucima si Viktor Iuscenko, au declarat vineri ca sustin intentia Guvernului de la Kiev de a relansa procesul de aderare la NATO, relateaza agentia UNIAN, in pagina electronica, citatr de gandul.
Trei fosti presedinti ai Ucrainei sustin aderarea tarii lor la NATO. "Trebuie sa ne aparam pamantul"

"As vrea sa fie facut acest lucru, sa fie anulat imediat statutul de stat nealiniat al Ucrainei. Trebuie sa avem o pozitie proprie si o armata puternica, sa ne aparam pamantul", a declarat Kravciuk pentru postul de televiziune ucrainean TSN.
"Insa exista un mic obstacol: nu dispunem de un raspuns clar si pozitiv din partea statelor membre ale NATO. Nu am vrea sa luam o decizie in zadar", a avertizat Kucima, referindu-se la un proiect de lege vizand revenirea Ucrainei pe calea aderarii la NATO.

"Vrem sa avem o viata bazata pe valori si standarde europene. Noi trebuie sa invatam sa le aparam intr-un mod european, iar pentru aceasta este necesara aderarea la NATO", a apreciat Iuscenko.

Premierul ucrainean, Arseni Iateniuk, a declarat vineri ca Ucraina intentioneaza sa relanseze procesul de aderare la NATO, in fata "agresiunii" ruse.

Iateniuk a declarat in aceasta saptamana ca asteapta "decizii cruciale" la summitul NATO care va avea loc la 4 si 5 septembrie la Newport (Marea Britanie), in contextul in care Kievul a cerut joi statelor occidentale un ajutor militar "de anvergura" denuntand o incursiune a trupelor ruse in estul separatist.

In aprilie 2008, la summitul de la Bucuresti, liderii tarilor NATO au convenit ca este firesc ca Ucraina sa se alature Aliantei la un moment, ceea ce a iritat puternic Rusia. Dar in 2010, Guvernul prorus al presedintelui Viktor Ianukovici a renuntat la acest obiectiv, continuand insa cooperarea cu NATO.