Traian Basescu a sosit la Parlament, fiind intampinat pe scarile de la intrare de catre presedintele PDL Vasile Blaga. Cei doi au dat mana si au intrat in cladire. Basescu a fost intampinat apoi si de presedintii celor doua Camere, Crin Antonescu si Valeriu Zgonea.
Seful statului a schimbat cateva cuvinte cu cei doi in timp ce se indrepta spre lifturi. Sedinta Parlamentului a fost programata pentru ora 17.00.
Basescu era insotit de purtatorul de cuvant Bogdan Oprea, anterior la Parlament sosind si consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu.
Cererea privind demiterea lui Traian Basescu din functie a fost depusa de Uniunea Social Liberala, condusa de premierul Victor Ponta. Potrivit articolului 95 din Constitutie, presedintele poate fi suspendat din functie cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor, dupa consultare Curtii Constitutionale. Daca cererea de suspendare va fi votata se va organiza in maxim 30 de zile un referendum pentru demiterea presedintelui. Datele avansate pentru referendum sunt 22 si 29 iulie.
