Astfel, termenul a fost extins de la 20 martie pana la 12 mai. Seful statului sustine ca a obtinut decizia in urma discutiei cu Vladimir Putin la Moscova.
Igor DODON, PRESEDINTE: "In rezultatul intalnirii mele cu presedintele Federatiei Ruse, Vladimir Putin, care a avut loc pe 17 martie la Moscova, astazi a fost luata decizia de a prelungi perioada de legalizare a cetatenilor moldoveni, care se afla ilegal pe teritoriul Federatiei Ruse, pana pe data de 12 mai 2017.
Conform ultimelor date, pana pe 20 martie circa 10 000 de concetateni de-ai nostri au reusit sa treaca procedura de legalizare. Ii indemn pe toti sa se adreseze la sectiile locale ale directiei pentru migratie a ministerului de interne al Rusiei pentru a-si legaliza sederea in aceasta tara.
De asemenea, a fost deschis un site pe care cetatenii nostri, care se afla in Republica Moldova, si nu au dreptul de a calatori in Rusia, pot verifica daca au fost amnistiati.
De aceasta amnistie au beneficiat 17 500 de persoane. Ma bucur ca intelegerile noastre cu colegii din Rusia sunt aplicate in practica atat de repete. Sper ca un numar cat mai mare de concetateni de-ai nostri vor beneficia de aceste posibilitati."
Potrivit datelor presedintelui, pana la 20 martie aproape 10 mii de moldoveni si-au perfectat actele. Si in continuare cei care au incalcat regimul de sedere se pot adresa la birourile de migratie din Federatia Rusa pentru a-si legaliza actele.
