Potrivit unui comunicat al executivului moldovean, Valeriu Strelet l-a asigurat totodata pe Donald Tusk ca guvernul de la Chisinau va continua reformele in domeniile vitale pentru Republica Moldova, precum reforma sistemului judiciar, combaterea coruptiei, asanarea sistemului financiar-bancar, Scrie Agerpres.
Premierul Strelet a tinut sa sublinieze ca obiectivul strategic al Republicii Moldova ramane integrarea europeana si ca executivul pe care il conduce a intreprins pasi concreti pentru punerea in practica a acestui obiectiv.Conform aceluiasi comunicat, presedintele Consiliului European a dat asigurari ca UE va sustine Republica Moldova in implementarea reformelor si a Acordului de Asociere, semnat in iunie 2014.Partile au discutat si despre situatia politica, sociala si economica din Republica Moldova, dar si despre perspectivele de a semna un acord cu Fondul Monetar International, o noua misiune a institutiei financiare urmand sa soseasca la Chisinau la inceputul lunii noiembrie.Un alt subiect abordat in cadrul intrevederii a fost legat de securitatea regionala si de evolutiile in procesul de reglementare a conflictului transnistrean.
In cadrul vizitei sale la Bruxelles, prima in calitate de premier, Valeriu Strelet a fost primit si de vicepresedintele Comisiei Europene pentru uniunea energetica, Maros Sefcovic, cu care a discutat probleme legate de securitatea energetica a Republicii Moldova. seful guvernului moldovean s-a referit, in mod special, la interconectorul Iasi-Ungheni si la necesitatea extinderii gazoductului pe segmentul Ungheni-Chisinau.
Maros Sefcovic a propus ca, dupa finalizarea studiului de fezabilitate, expertii moldoveni si cei europeni sa elaboreze un Plan de Actiuni pentru cooperarea si atragerea asistentei financiare din partea structurilor donatoare. Cu ocazia acestei intalniri, premierul Strelet a semnat Memorandumul de intelegere privind participarea Republicii Moldova in Grupul de lucru de nivel inalt pentru interconectarea conductelor de gaz in Europa Centrala si de Sud-Est (CESEC), ceea ce va spori accesul Republicii Moldova la retelele regionale de aprovizionare cu gaze naturale, precizeaza biroul de presa al guvernului de la Chisinau.
Vizita premierului Strelet la institutiile europene fusese programata pentru mijlocul lunii septembrie, dar ea a fost amanata, la cererea Chisinaului, din cauza situatiei interne generate de protestele antiguvernamentale din capitala Republicii Moldova, proteste ce au loc de peste o luna de zile in capitala Republicii Moldova.
AGERPRES/(AS — autor: Flori Tiulea, editor: Gabriela Ionescu)
