Vorbind in cadrul unei videoconferinte cu jurnalisti din Moldova si Georgia, tari care asteapta parafarea acordurilor sale de asociere cu UE la Summitul de la Vilnius la finele acestei saptamani, oficialul european a reiterat regretul exprimat de UE vizavi de decizia Ucrainei de a suspenda pregatirile catre semnarea unui astfel de acord.
„Decizia Ucrainei, oricare ar fi aceasta – pentru ca, apropo, inca nu am auzit o declaratie clara din partea presedintelui Ianukovici – nu va avea absolut nicio implicatie asupra determinarii noastre de a avansa in relatiile cu Moldova”, a declarat Stefan Fule.
In privinta Ucrainei, „pozitia UE este clara: oferta de semnare a unui acord de asociere fara precedent si a ALSAC ramane in vigoare”, a adaugat oficialul.
Comisarul s-a referit la masurile unilaterale adoptate de Rusia fata de unii membri ai Parteneriatului Estic, mentionand ca UE va continua sa explice partii ruse, dar si fortelor de opozitie din tarile partenere, ca aprofundarea relatiilor in cadrul Parteneriatului Estic nu „se face pe seama relatiilor cu Rusia”.
Intrebat despre cum Uniunea Europeana va putea proteja membrii Parteneriatului Estic fata de presiuni externe, Stefan Fule a declarat ca, odata ce tarile partenere se vor apropia mai mult de UE – prin asociere politica, integrare economica mai profunda si mobilitate a cetatenilor mai activa – cu atat mai buna va fi protectia pe care o va putea oferi Uniunea Europeana.
Comisarul a remarcat „cooperarea excelenta” cu Republica Moldova in domeniul liberalizarii vizelor. Dupa cum s-a anuntat, se asteapta ca in curand Comisia Europeana sa recomande Parlamentului European si tarile-membre sa aprobe o asemenea masura. Stefan Fule a remarcat ca multe depind de tarile-membre, insa el crede ca acestea vor lua in considerare „temele de acasa facute de Moldova si evenimentele recente din regiune”.
