22.05.2012

Socialistii bat din nou la usa MAI: Vrem demisia lui Roibu!

Tinerii de la Partidul Socialistilor au cerut, din nou, demisia ministrului de Interne. Acestia au organizat in fata ministerului un protest prin care l-au indemnat pe Alexei Roibu sa se retraga. Unul dintre protestatari i-a pregatit generalului si un model de cerere de demisie pe care acesta urma doar s-o semneze.
Socialistii bat din nou la usa MAI: Vrem demisia lui Roibu!

Protestatarul nu a lasat cererea la minister si asta pentru ca usa centrala a institutiei este inchisa. Aici insa era scris ca se poate de intrat pe o alta usa, protestatarul insa a renuntat la idee. Aceasta actiune a avut loc in cadrul unui protest organizat de aripa tanara a socialistilor. Ei au cerut demisia ministrului de Interne pentru ca nu poate controla situatia criminogena din tara. 

Pana la venirea socialistilor, fata ministerului a fost ocupata de alti cativa protestatari, intre care si fratii Brega. Acestia au protestat in sustinerea unei femei care spune ca nu-si poate vedea sotul aflat la centrul de Plasament al Strainilor.

Tinerii socialisti au mai cerut acum trei saptamani demisia ministrului de Interne invocand aceleasi motive. De altfel, in urma crimelor grave comise in ultimul timp, mai multi politicieni au cerut ca Alexei Roibu sa se retraga din functie. In replica, ministerul de Interne a iesit cu cifre care arata ca numarul omorurilor si talhariilor este in scadere.