28.09.2014

Socialistii au prezentat lista cu care vor merge in alegeri. Fosti comunisti, printre candidati

Nu numai democratii s-au gandit astazi la lista cu care vor merge in alegeri. Socialistii au si prezentat-o la congresul formatiunii. In frunte sunt, desigur, Igor Dodon si Zinaida Greceanii, dar si alti fosti comunisti surpriza, cum ar fi Vladimir Turcan.


Cap de lista la socialisti pentru alegerile din 30 noiembrie va fi Igor Dodon, urmat de Zinaida Greceanii. 


Acum patru ani, la alegerile parlamentare cei trei erau pe listele comunistilor. Tot de la PCRM a migrat si Andrei Neguta, fostul ambasador al Moldovei la Moscova, dar si Vladimir Turcan.


Desi e atat de sigur de victoria partidului sau, liderul socialistilor a facut astazi apel catre toate fortele de stanga sa se uneasca pentru denuntarea acordului de asociere cu Uniunea Europeana si aderarea la Uniunea Vamala. S-a referit si la comunisti, desi liderul Vladimir Voronin a refuzat de mai multe ori sa faca front comun cu Dodon.

Igor DODON, LIDER PSRM:" Haideti sa lasam ambitiile politice, avem un oponent politic si trebuie sa luptam împreuna împotriva lui. "

Socialistii au fost sustinuti de un deputat din Duma Rusa, lider al partidului Spravedlivaia Rossia. Acesta a raspuns la cateva dintre intrebarile celor prezenti la congres.  

Serghei MIRONOV, DEPUTAT RUS:" E posibila aderarea Moldovei în Uniunea Vamala neavând granita comuna? Stiti ca nici cu Armenia nu avem granita, asa ca lipsa frontierei comune nu este un impediment." 

Socialistii si-au prezentat astazi si platforma electorala.

Ion CEBAN, MEMBRU PSRM: " Steaua noastra are 5 scopuri: aderarea Moldovei la Uniunea Vamala, o guvernare fara oligarhi, o economie dezvoltata, un stat social, o Moldova puternica." 

Congresul socialistilor a imbracat astazi scena Palatului National in rosu. Acestia au pregatit un adevarat spectacol.


Partidul Socialistilor a fost preluat de Igor Dodon in 2011, dupa plecarea acestuia din tabara comunistilor.