Premierul Italiei, Silvio Berlusconi, a facut o gluma cu caracter sexual despre aspectul fizic al cancelarului german Angela Merkel, conform stenogramelor interceptarilor telefonice realizate de justitia italiana intr-un caz in care este implicat seful Executivului de la Roma, scrie The Sun.
Afirmatiile lui Silvio Berlusconi, care la sfarsitul lunii septembrie va implini 75 de ani, se refereau la sex si la aspectul fizic al Angelei Merkel. Jurnalistii de la The Sun au considerat ca gluma este prea obscena pentru a fi prezentata intr-un "ziar de familie". Chiar daca stenograma convorbirii nu a fost publicata, se pare ca Berlusconi a folosit o expresie extrem de obscena referitoare la aspectul fizic al Angelei Merkel.
Insa Daily Mail si site-ul TheDailyBeast.com au redat fragmente din gluma premierului italian, care ar fi spus ca Angela Merkel este "o .... grasa ...".
Silvio Berlusconi este vizat in prezent de patru procese, inclusiv de unul privind relatii sexuale cu o dama de companie minora.
Potrivit site-ului publicatiei germane The Local, convorbirea telefonica dintre Silvio Berlusconi si un om de afaceri a fost interceptata de procurorii italieni, care ancheteaza un caz de coruptie.
Conform publicatiei Bild, deputatul conservator italian Rocco Buttiglione a comentat in Parlament aceasta situatie: "Daca sunt adevarate zvonurile ca primul-ministru a vorbit despre Merkel intr-un mod inacceptabil, care nu poate fi reprodus, situatia ar fi dramatica".
Berlusconi a mai avut facut gafe de acest gen de curand, numind Italia drept "o tara de rahat", conform unei interceptari telefonice. De asemenea, in 2009, la o reuniune NATO, Silvio Berlusconi a ignorat-o pe Angela Merkel, trecand pe langa ea fara a spune nimic, imediat ce coborase din masina.
Potrivit site-ului de stiri AgoraVox.it, preocupat de aceasta situatie, Berlusconi i-a spus presedintelui tarii, Giorgio Napolitano, ca, daca vor aparea in presa stenogramele conversatiilor sale, "Italia va sari in aer".
