16.07.2020
Siegfried Muresan: "Republica Moldova trebuie sa modifice legislatia privind numirea Consiliului Superior al Magistraturii in acord cu recomandarile Comisiei de la Venetia"

Europarlamentarul Siegfried Muresan considera ca Republica Moldova trebuie sa modifice legislatia privind numirea Consiliului Superior al Magistraturii in acord cu recomandarile Comisiei de la Venetia. Acesta fiind unul dintre amendamentele pe care europarlamentarul le-a depus in Raportul Parlamentului European privind implementarea anuala a Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeana si Republica Moldova.

"Conform actualelor prevederi legislative, membrii CSM pot fi alesi din randul profesorilor de drept, fiind desemnati de membrii Parlamentului. Riscul unui control politic este amplificat de aceasta prevedere legislativa cu atat mai mult cu cat acum presedintele CSM poate fi ales din randul tuturor membrilor, nu doar al judecatorilor din Consiliu. De aceea, noi, Parlamentul European, cerem modificarea acestei legi tinand cont de recomandarile Comisiei de la Venetia si de principiul democratic al separatiei puterilor in stat", a scris Siegfried Muresa, pe pagina sa de facebook.

Alte amendamente depuse la raportul Parlamentului sunt:

- Uniunea Europeana furnizeaza cel mai mare sprijin financiar pentru Republica Moldova dintre toti partenerii internationali; cu toate acestea, observam o campanie continua de dezinformare si denigrare a Uniunii din partea unor politicieni de la guvernare. Aceste atacuri la adresa Uniunii Europene submineaza implementarea Acordului de Asociere si relatiile UE - Moldova.

- Asteptam, la urmatoarele alegeri din Republica Moldova, o mai mare transparenta in procesul de formare a coalitiilor de guvernare. Este important ca majoritatea guvernamentala sa reflecte dorinta oamenilor exprimata prin vot.

- Ramanem ingrijorati de puterile pe care le are Parlamentul Republicii Moldova de a numi judecatori la Curtea Suprema de Justitie, care ramane controlata politic.

- Republica Moldova trebuie sa incurajeze o competitie puternica si corecta intre candidatii la alegerile prezidentiale, iar acest lucru nu este posibil fara un sistem sanatos si transparent de finantare a partidelor si a candidatilor la alegerile prezidentiale.

Potrivit lui, aceste amendamente vor contribui la o mai buna implementare a Acordului de Asociere dintre UE si Moldova, la o mai buna apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeana si la o intarire a democratiei in tara noastra.

In continuare, Raportul Parlamentului European, cu toate amendamentele depuse de europarlamentar, va fi supus la vot in Comisia pentru afaceri europene, apoi in plenul Parlamentului European, la inceputul lunii octombrie.

Articole din aceeasi categorie