24.03.2020
Sesizare oficiala catre Procuratura Generala in dosarul "Bahamas". Iurie Renita: "Testul actului de justitie din partea PG" / DOC

Deputatii Iurie Renita, Octavian Tacu si Lilian Carp au facut o sesizare oficiala catre Procuratura Generala privind dosarul "Bahamas". In opinia lor documentele prezentate constituie temeiuri juridice pentru a initia o investigatie privind spalarea de bani si finantarea PSRM-ului in campania prezidentiala din anul 2016.

"Dosarul “Bahamas”: testul actului de justitie din partea Procuraturii Generale

Dincolo de problemele foarte grave cu care actualmente ne confruntam, nu mai putin periculoase sunt schemele de spalare de bani si finantari ilegale ale partidelor si actorilor politici. Cel mai concludent caz este "operatiunea Bahamas”. Actiunile noastre in cazul Bahamas culmineaza cu sesizarea oficiala catre Procuratura Generala, aceasta fiind semnata de deputatii Octavian Tacu, Lilian Carp si subsemnatul (rog se vedeti anexa). In opinia noastra, documentele prezentate Procuraturii Generale constituie rezonabile temeiuri juridice pentru a proceda la o investigatie impartiala, obiectiva si responsabila privind spalarea de bani si finantarea PSRM-ului in campania prezidentiala din anul 2016.

Noi nu ne-am propus sa substituim structurile de ancheta si investigatii ale statului, dar mandatul pe care ni l-au acordat cetatenii nostri ne obliga sa combatem schemele de finantarii ilegale a proceselor electorale. Un stat democratic, care pretinde ca impartaseste valorile, standardele si exigentele Uniunii Europene, nu poate fi edificat prin coruptie, minciuna si ipocrizie. Republica Moldova este profund virusata, iar cazul Bahamas ne demonstreaza (o data in plus!) cat de fragila si neconsolidata este democratia noastra", a scris Iurie Renita pe pagina sa de facebook.

Articole din aceeasi categorie