E vorba de declaratiile pe venit depuse de ministri si deputati. Acestea ajung pe masa unei comisii formate din ministri si deputati iar apoi la centrul anticoruptie care trebuie sa verifice cat de cinstiti sunt oficialii. Acest proces nu este insa decat o simpla formalitate. O recunosc si membrii comisiei si ofiterii de la centru. In 10 ani de cand functioneaza legea nimeni nu a fost pedepsit pentru declaratii false sau neprezentarea declaratiei pe venit.
Statistica arata ca jumatate dintre functionarii obligati sa-si declare averea nu o fac iar cei care completeaza formularul privind veniturile, o fac doar de ochii lumii. Anul acesta de exemplu mai bine de jumatate dintre ministri nu si-au declarat imobilele sau au spus ca firmele la care detin actiuni le aduc profit zero. Descurcareti de fire, deputatii dau vina pe imperfectiunea legii.
Membrii comisiei spera ca la anul, o data ce noua lege privind declararea averii va fi aplicata, lucrurile se vor schimba. Asta pentru ca legea prevede sanctionarea functionarilor publici. Acestia vor risca o amenda sau sa fie demisi din functie.
