13.09.2011

PCRM a solicitat amanarea procesului privind demiterea lui Muruianu. Sirbu: Nu am primit toate raspunsurile

Sedinta Curtii Constitutionale privind legalitatea demiterii lui Ion Muruianu a fost amanata de catre PCRM, care anterior a depus sesizarea. Juristul PCRM Sergiu Sirbu a motivat aceasta decizie prin faptul ca nu a primit informatii de la toate institutiile.
PCRM a solicitat amanarea procesului privind demiterea lui Muruianu. Sirbu: Nu am primit toate raspunsurile

"Speram ca sa avem toate raspunsurile de la toate institutiile la 4 octombrie, cand va avea loc urmatoarea sedinta. Nu este vina noastra, ci a vacantei functionarilor", a declarat acesta pentru INPROFUNZIME.MD.

Presedintele Curtii Supreme de Justitie Ion Muruianu a fost demis in iulie curent. Decizia a fost luata de Consiliul Superior al Magistraturii. Pentru demisia lui Ion Muruianu au votat 8 din cei 12 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Initiativa ii apartine lui Alexandru Arseni, care a declarat ca Muruianu nu si-a exercitat corect atributiile de serviciu. 


Decizia Consiliului Superior al Magistraturii de a-l demite pe Ion Muruianu a ajuns cu viteza luminii in parlament. La propunerea lui Mihai Ghimpu, deputatii l-au dat jos pe Muruianu cu votul tuturor celor prezenti in sala. 

Comunistii au atacat hotararea la Curtea Constitutionala, acuzand, totodata, membrii CSM ca s-ar fi lasat intimidati de actualii guvernanti, pe care comunistii i-au numit escroci, care au zile numarate.  Comunistii sustin ca deputatii au incalcat procedura de demitere a judecatorului si au cerut ca sesizarea sa fie examinata in regim de urgenta. 

PCRM nu este la prima experienta de acest fel. Anul trecut, cand parlamentul l-a demis pe Ion Muruianu, comunistii la fel au depus o plangere la Curtea Constitutionala, iar magistratii au decis ca Muruianu a fost demis ilegal. Ion Muruianu a mai fost demis o data de legislativ, pentru ca a numit ziaristii caini turbati ai societatii si pentru ca Moldova a pierdut la CEDO mai multe dosare instrumentate de el. Comunistii au contestat decizia la Curtea Constitutionala, care a stabilit ca demiterea a fost ilegala.