21.03.2013

Schuebel: Unele reforme precum cea judiciara au progresat, insa mai sunt multe de facut

Reprezentantul UE la Chisinau, Dirk Schuebel, sustine ca raportul publicat de Comisia Europeana in ce priveste progresul Republicii Moldova in cadrul Politicii Europene de Vecinatate este pozitiv, dar mai avem multe de facut, scrie Adevarul.md.
Schuebel: Unele reforme precum cea judiciara au progresat, insa mai sunt multe de facut

„Este un raport pozitiv. Impreuna, in 2012 am avut multe realizari. Si unele reforme precum cea judiciara au progresat. Important este cum va decurge procesul de implementare. Mai sunt multe de facut. Daca Moldova va continua reformele, iar stabilitatea politica va fi reinstaurata, acest an va fi unul de succes pentru Republica Moldova si in special pentru summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius“, a declarat Dirk Schuebel, seful Delegatiei UE in Republica Moldova.

Diplomatul a mentionat ca in cazul in care Acordului de Asociere nu va fi semnat la Vilnius aceasta nu va fi un esec. „Semnarea acestui Acordului de Asociere la Vilnius va fi un pas important, dar nu final. In primul rand trebuie sa finalizam negocierile ceea ce sper ca se va intampla in cadrul conferintelor video, ce vor avea loc in urmatoarele saptamani. Cand vom stabili toate detaliile tehnice, vom incepe sa traducem varianta finala a documentului in toate limbile Uniunii Europene. Aceasta va lua timp. Chiar daca nu semnam acesta va fi un mare succes pentru Moldova pentru ca nicio tara nu a negociat atat de repede precum Republica Moldova. Vom face tot posibilul ca documentul sa fie semnat si sa intre in vigoare pe cat de repede posibil“, a explicat Ambasadorul UE, scrie Adevarul.md.

Totodata, seful miusiunii spera ca vom depasi criza politica. „In cazul alegerilor anticipate, partidele vor fi in perioada electorala si se vor concentra mai putin pe reforme. Moldova are nevoie de stabilitate politica. Sper ca aceasta perioada va fi cat mai scurta astfel incat sa continue reformele“, a declarat reprezentantul UE.

Moldova are nevoie de stabilitate politica. In acest context speram ca in curand, in Parlament, va fi identificata o majoritate stabila astfel incat sa fie format Guvernul si sa fie continuate reformele.

 „Daca atunci cand am inceput dialogul pe vize scopul final era deschis, acum putem spune ca Moldova va avea regim liberalizat de vize. Intrebarea este cand. Chiar si asa cred nu va fi intr-un viitor prea indepartat pentru ca discutiile decurg bine, iar concluziile expertilor care au fost la Chisinau sunt pozitive. Pentru liberalizarea regimului de vize, UE vrea sa se asigure ca frontierele sunt securizate corespunzator. In cazul diferendului transnistrean care nu este solutionat, va fi mai greu. Cautam solutii pentru aceasta problema. Cred ca o cooperare mai stransa intre Moldova si Ucraina pe aceasta problema ar putea fi unai dintre solutii“, a mai spus Dirk Schuebel.

Ieri, la Bruxelles, Inaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe si politica de securitate, Catherine Ashton si Comisarul pentru Extindere si Politica Europeana de Vecinatate, Štefan FULE, au prezentat Raportul de Progres al Politicii Europene de Vecinatate  pe anul 2012.

In document se mentioneaza ca Republica Moldova a continuat pe parcursul anului 2012 implementarea reformelor democratice, inregistrand progrese in realizarea majoritatii prevederilor Planului de Actiuni UE – Republica Moldova. De asemenea, in raport este remarcat faptul ca Republica Moldova a progresat in implementarea Planului de Actiuni privind Liberalizarea regimului de vize, indeplinind conditionalitatile primei faze si trecand la implementarea celei de-a doua faze a Planului.