Noul stat ar urma sa includa 10 dintre cele 23 de districte ale statului Andhra Pradesh, inclusiv Hyderabad, al saselea cel mai mare oras indian. De asemenea, acesta ar numara o populatie de 40 de milioane de persoane.
Desi propunerea a fost facuta în urma cu mai multi ani, decizia a întârziat sa apara ca urmare a protestelor celor care se opun proiectului. Cei mai multi se tem ca o astfel de schimbare ar face ca Hyderabad, gazda a numeroase companii din domeniul tehnologiei si farmaceutic, sa devina noua capitala a regiunii Telangana.
Decizia formarii noului stat va apartine Parlamentului Indiei, însa si consiliul statului trebuie sa adopte o rezolutie necesara înfiintarii noii unitati administrative, precizeaza sursa.
Liderii coalitiei de guvernamânt se vor reuni în cursul zilei de marti pentru a luat o hotarâre în acest sens.
„Acum o decizie trebuie sa fie luata si chiar asta vom face”, a declarat Digvijay Singh, liderul Partidului Congresului.
