Chiar daca deocamdata nu este o idee foarte populara, cativa siberieni au incercat sa o concretizeze intr-o miscare politica. Vagile lor tentative nu au condus la nimic pana acum, dar ideea poate prinde contur mai ales daca vor gasi forte puternice pentru a-i sustine.
Miscarea, care s-a nascut in contextul recentului recensamant organizat in Federatia Rusa, promoveaza ideea potrivit careia cei care locuiesc in Siberia ar trebui sa declare ca sunt de nationalitate siberiana. Membrii unui grup format pe Facebook in vara acestui an cred ca Siberia ar trebui sa devina parte a Statelor Unite ale Americii. Initiatorul acestei miscari, Vladimir Kiselyov, un barbat de 37 de ani care locuieste in Mezhdurechensk (oras situat in depresiunea din sud-vestul Siberiei), este de parere ca Siberia trebuie sa scape de jugul Moscovei. Potrivit acestuia, Siberia nu are cum sa devina un stat independent, motiv pentru care singura sansa pentru ca aceasta regiune sa prospere in viitor este sa devina parte a SUA.
"Referendumul va fi organizat cu ajutorul administratiei americane. SUA au precedente de succes in obtinerea independentei. Dupa referendum, Siberia va deveni parte a teritoriului american, la fel cum s-a intamplat cu Alaska si California, chiar daca acestea au fost colonii ruse in secolul al 19 -lea", a declarat Kiselyov.
Chiar daca pare o nebunie, ideea si-a gasit adepti si in SUA. Politicianul american Zbigniew Brzezhinski a vorbit in cadrul unui discurs la un form politic de la Vladivostok, oras in care se afla principalul port al Federatiei Ruse la Oceanul Pacific, despre crearea unei noi comunitati politice (commonwealth) de la Vancouver la Vladivostok. Politicianul nu a mentionat cand va incepe aceasta miscare, dar judecand dupa vederile sale, se pare ca este interesat de cea mai scurta cale posibila, comenteaza publicatia citata.
Universitatea de stat din orasul rus Irkutsk a organizat de curand un seminar la care au participat si studentii din ultimul an ai departamentului de managent american-siberian si care au analizat minusurile si plusurile viitorului stat siberian, precum si riscurile infiintarii si existentei acestuia.
Este alarmat ca astfel de seminarii sunt organizate in cardul unor institutii de invatamant superior, iar cei care le conduc nu par deloc ingrijorati de raspandirea acestor idei separatiste printre studenti, conchide publicatia citata.
