Cea mai importanta sarbatoare din Barcelona, faimoasa pentru asa-numitele “piramide umane”, a fost un nou prilej pentru separatistii catalani de a-si arata sustinerea pentru referendum, cu toata opozitia guvernului central de la Madrid.
“Volem Votar” - ”Vrem sa votam” - scria pe afisul tinut în mâna de cel aflat în vârful unei “piramide umane”, sau “castell” cum îl numesc catalanii. Ca sa fie limpede, mesajul era afisat si în limba engleza, pe cladirile din jur.
Multi dintre cei prezenti la sarbatoare purtau steaguri catalane si afise cu îndemnuri pentru vot la referendumul din 1 ianuarie, pe care guvernul spaniol îl considera ilegal si este decis sa-l împiedice.
Una dintre piramidele formate de asa-numitii “castellers”, asezati unii pe umeri celorlati, nu a reusit. Iar o persoana ranita a fost transportata la spital. Dar incidentul nu a umbrit atmosfera de sarbatoare. Si mai ales determinarea participantilor!
Din balconul primariei au asistat lideri separatisti, primarul Barcelonei, Ada Colau, si presedintele parlamentului regional catalan, Carme Forcadell.
Închinata Fecioarei Maria, care este si patron sfânt al Barcelonei, sarbatoarea La Merce este un festival urias, cu evenimente în aer liber desfasurate în 24 de locuri ale orasului - concerte, teatru stradal, piramide umane si focuri de artificii. Se asteapta ca 600.000 de oameni sa fie pe strazi zilele acestea.
Luni este zi libera la Barcelona, iar unii localnici si-au exprimat temerile ca guvernul central va profita de multimile de oameni, pentru a provoca altercatii, care sa legitimeze interventia politiei.
