10.05.2016

Salaru: "Parada de ieri de la Tiraspol, la care au participat si militari rusi, este o sfidare". Dodon: "Salaru nu stie mai multe ca noi, ca nu are pregatire militara"

Parada de ieri de la Tiraspol, la care au participat si militari rusi, este o sfidare. O spune ministrul Apararii care a publicat astazi scrisoarea Ambasadei Rusiei la Chisinau, in care Moscova refuza sa fie expusa tehnica pacificatorilor din satnga Nistrului, alaturi de cea americana si din Moldova, in Piata Marii Adunari Nationale.



Anatol SALARU, MINISTRUL APARARII: ”Liderul socialistilor spune minciuni. La Tiraspol nu au defilat pacificatori, care se afla legal in stanga Nistrului. Acolo au defilat trupe care stationeaza ilegal. Este o sfidare.”

Igor DODON, LIDER PSRM: ”Salaru nu stie mai multe ca noi, ca nu are pregatire militara. Acolo au defilat militari, pacificatori care se afla legal acolo.”

Ambasada Federatiei Ruse nu a putut sa ne ofere mai multe detalii. Ieri 36 de unitati de tehnica militara au defilat la Tiraspol, in prezenta lui Evgheni Sevciuk, care, in discursul sau, a multumit Moscovei. Acum 2 zile tehnica militara din Statele Unite si din Moldova a fost expusa pentru vizitatori in centrul capitalei. Ministrul Apararii spune ca i-a invitat si pe rusi, insa acestia au refuzat.