08.08.2011

S-au inteles in lipsa presei. Vlad Filat si Mihail Formuzal au cazut de acord

Liceenii, care nu au sustinut examenele de bacalaureat la limba romana, isi vor putea continua studiile nu doar in scolile profesionale (cum se anuntase anterior), ci si in colegii. La acest compromis s-a ajuns in urma intrevederii dintre premierul Vlad Filat si bascanul Mihail Formuzal, potrivit serviciului de presa al executivului. Ulterior, acesti tineri vor putea sustine examenele de bacalaureat la limba romana, cea ce le va oferi posibilitatea sa-si continue studiile in institutiile universitare, se mai arata in comunicat. Intalnirea celor doi a avut loc in lipsa mass-mediei.
S-au inteles in lipsa presei. Vlad Filat si Mihail Formuzal au cazut de acord

Potrivit aceleiasi surse, premierul Vlad Filat a sustinut initiativa autoritatilor de la Comrat privind implementarea in gradinitele din autonomie a programelor pilot de studiere a limbii de stat si a limbii gagauze, mentionand ca, incepand cu anul 2012, in bugetul de stat vor fi prevazute mijloace pentru sporirea nivelului calitatii predarii limbii romane in institutiile de invatamant in intreaga tara. 

In context, prim-ministrul a mentionat necesitatea elaborarii unui program national pentru studierea limbii romane de catre minoritatile nationale. Bascanul Gagauziei Mihail Formuzal a spus ca acest compromis ofera posibilitatea pentru dezvoltarea unui dialog serios in continuare pentru solutionarea problemei.   

De asemenea, in cadrul intrevederii, au fost abordate probleme legate de dezvoltarea in continuare a regiunii, inclusiv aspecte ce tin de continuarea de catre tinerii gagauzi a studiilor in institutiile de invatamint, anunta aceeasi sursa.