22.02.2012

"S-a avut in vedere si pe dumnealui?" REACTIA lui Ghimpu la remanierile anuntate de Filat

Mihai Ghimpu considera declaratiile premierului, legate de remanieri, drept o presiune asupra PL in contextul alegerii presedintelui. "S-a avut in vedere si pe dumnealui? Am auzit de remanierea a cinci ministri. Unul mai n-a semnat demersul, dar poate maine-poimaine si eu ma voi trezi fara mandatul de deputat?", a declarat Mihai Ghimpu. Totodata, liderul liberalilor i-a aparat pe ministrii din partea PL, subliniind ca acestia "chiar muncesc bine."
"S-a avut in vedere si pe dumnealui?" REACTIA lui Ghimpu la remanierile anuntate de Filat

"Inca un exemplu cu mata in sac. Nu trebuie sa iasa public. Sunt probleme. De ce sa iesim in public, iar la Consiliu sa nu spunem nimic?", s-a aratat nemultumit Mihai Ghimpu. "Trebuia sa ramana in functia de spicher asa cum a ales prima oara, iar pe urma s-a schimbat si a vrut premier. Daca ii pare rau, PL-ul ia Guvernul, iar el poate deveni deputat sau presedinte", a mai adaugat Mihai Ghimpu cu referire la Vlad Filat, mentionand ca nu stie daca azi va avea loc consiliul AIE.

In acelasi timp, liderul liberalilor sustine ca "niciun ministru nu poate fi demis fara acceptul formatiunii pentru ca exista acordul AIE. Si eu pot sa spun ca mie nu-mi place cum isi face treaba premierul, presedintele, dar noi avem acordul Aliantei. Ministrii din PL chiar muncesc bine. Drumurile sunt reparate pentru prima data. Oamenii vad - o spune sondajul IMAS. La Ecologie sunt proiecte, se construiesc apeducte. Ministerul Tineretului si Sportului se descurca reiesind din bugetul pe care il are. Chiar avem mai multi campioni. Cat despre armata - ati vazut ce parada am avut", a mai spus liderul PL.